Oscar Pistorius, campionul paralimpic sud-african acuzat că şi-a împuşcat în mod intenţionat pe prietena sa Reeva Steenkamp, în noaptea de Sfântul Valentin a anului trecut, a recunoscut miercuri că a "făcut o greşeală", însă a precizat că nu a vrut să o ucidă.
"Nu am avut intenţia să o ucid pe Reeva, doamnă judecător, indiferent ce s-ar spune", a spus atletul, ca o concluzie a celor două zile şi jumătate de mărturie.
Un minut mai târziu a luat cuvântul procurorul Gerrie Nel, care a trecut la atac încă de la prima întrebare, căutând să-l facă pe Pistorius să spună că a ucis-o pe Reeva.
"Am făcut o greşeală", a recunoscut acuzatul.
"Aţi făcut o greşeală? Aţi ucis pe cineva, asta este ce aţi făcut! Aţi tras şi aţi ucis, şi nu vrei să vă asumaţi responsabilitatea pentru asta?", a continuat procurorul, potrivit Agerpres.
"Sunt om. Mă aflu aici pentru a spune adevărul", a repetat Pistorius, înainte ca procurorul să propună difuzarea unei înregistrări video a postului britanic de televiziune Sky News, în care sportivul apare în timp ce trăgea la ţintă într-un pepene verde.
Avocatul lui Pistorius a obiectat imediat şi a acuzat parchetul că 'îi întinde o cursă', prezentând elemente de probă care nu figurează în dosar. 'Avem drepturi constituţionale. Parchetul trebuie să ne arate înainte ceea ce este', a protestat energic Barry Roux.
"Nu este în dosarul meu, însă este în domeniul public. Am cerut acuzatului dacă doreşte să vadă imaginile (iar el a răspuns da). Asta nu face parte din dosarul meu, ci face parte din interogatoriul meu", a replicat procurorul.
Oscar Pistorius (27 ani) a ucis-o pe Reeva Steenkamp (29 ani) în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, în vila sa de lux din Pretoria. Sportivul a tras mai multe focuri de armă în prietena sa, prin uşa închisă a toaletei, afirmând ulterior că a crezut că este vorba de un hoţ care a pătruns în locuinţa sa.
Dacă va fi găsit vinovat de crimă cu premeditare, Oscar Pistorius riscă să stea în spatele gratiilor cel puţin 25 de ani.