x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc şi-a exprimat compasiunea pentru poporul mexican afectat de cutremur

Papa Francisc şi-a exprimat compasiunea pentru poporul mexican afectat de cutremur

20 Sep 2017   •   20:50
Papa Francisc şi-a exprimat compasiunea pentru poporul mexican afectat de cutremur

Papa Francisc şi-a exprimat compasiunea pentru poporul mexican după cutremurul devastator care a lovit marţi această ţară. În timpul audienţei generale desfăşurate miercuri în Piaţa Sf. Petru, suveranul pontif le-a cerut tuturor să se roage pentru cei afectaţi, relatează EFE. 

"Ieri un cutremur cumplit a lovit Mexicul provocând numeroase victime şi pagube materiale. În aceste momente de durere vreau să-mi exprim compasiunea şi să-mi îndrept rugăciunile spre iubitul popor mexican", a spus papa Francisc. 

Sfântul Părinte le-a cerut celor adunaţi în piaţă să se roage ca "Dumnezeu să-i primească la El pe cei care şi-au pierdut viaţa, să aline durerea celor răniţi şi tuturor celor sinistraţi". 

Potrivit ultimelor cifre oferite de secretarul de stat Miguel Angel Osorio, bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa a crescut la 224 de persoane la Ciudad de Mexico şi în statele Puebla, Morelos, Estado de Mexico şi la Guerrero. 

În total 45 de clădiri s-au prăbuşit total sau parţial în urma seismului cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter, unde multe persoane se află încă prinse sub dărâmături.AGERPRES

×