x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa, impotriva religiei de consum

Papa, impotriva religiei de consum

de Radu Croitoru    |    22 Aug 2005   •   00:00
Papa, impotriva religiei de consum

Prima calatorie in strainatate a Papei Benedict al XVI-lea s-a incheiat cu o slujba celebrata la Köln, in Germania, la care au asistat aproximativ 800.000 de oameni. Suveranul Pontif a criticat, in fata sutelor de mii de catolici care au participat la Zilele Mondiale ale Tineretului, ceea ce el a numit "religia de consum".

Aflat pe pamant natal, Papa Benedict al XVI-lea a denuntat "explozia religioasa" transformata intr-un produs de consum din care fiecare preia ceea ce ii convine. Sute de mii de tineri au ascultat in liniste cuvintele Suveranului Pontif, care a incheiat, astfel, prima sa deplasare in strainatate, participand la Zilele Mon- diale ale Tineretului. Facand referiri la unele secte si religii mai noi, Papa a spus multimii ca a fi credincios nu inseamna sa profiti de Dumnezeu. "Nu trebuie fabricat un Dumnezeu al fiecaruia, un Iisus personal", a mai spus, in predica sa, Benedict al XVI-lea, intrerupt adesea de aplauzele credinciosilor veniti din peste 190 de tari pentru a-l asculta. Slujba de duminica ar trebui sa devina baza vietii spirituale a fiecaruia, a mai spus Suveranul Pontif, pledand pentru cresterea rolului Bisericii Catolice in viata comunitatilor de pretutindeni. Asemenea Papei Ioan Paul al II-lea, initiatorul Zilelor Mondiale ale Tineretului, Benedict al XVI-lea a anuntat ca, in 2008, manifestarea se va desfasura la Sydney, in Australia.

SPIRIT. In ajunul messei de la Köln, Papa a prezidat, la Marienfeld, o slujba de aproape trei ore, la care au participat aproximativ 700.000 de pelerini. Recunoscand ca Biserica poate fi criticata pentru slabiciunile sale, Benedict al XVI-lea a amintit ca predecesorul sau, Ioan Paul al II-lea, "a cerut scuze pentru ceea ce s-a intamplat rau, de-a lungul istoriei, din cauza actiunilor si cuvintelor oamenilor Bisericii". Intr-un discurs rostit in germana, engleza, franceza, spaniola si italiana, Suveranul Pontif i-a indemnat pe tineri sa descopere "adevarata fata a lui Dumnezeu", un Dumnezeu "care opune puterea fara aparare in fata iubirii" puterii "zgmotoase si pompoase a acestei lumi".

TERORISM. Colaborarea dintre religii pentru pace a fost tema centrala a unei intrevederi a Papei cu reprezentantii comunitatilor musulmane din Germania, in cadrul careia Benedict al XVI-lea a condamnat dur toate formele de terorism, inclusiv cele comise in numele religiei. Papa, care si-a exprimat deja speranta de a vedea cele trei religii monoteiste sustinand impreuna cauza pacii, a facut apel la respingerea "ranchiunii" si a "intolerantei" care stau la baza terorismului.

×
Subiecte în articol: externe