x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru români, care au agresat sexual mai multe minore, condamnați în Marea Britanie la 25 de ani de închisoare

Patru români, care au agresat sexual mai multe minore, condamnați în Marea Britanie la 25 de ani de închisoare

24 Sep 2019   •   16:01
Patru români, care au agresat sexual mai multe minore, condamnați în Marea Britanie la 25 de ani de închisoare

Patru români au fost condamnați la 25 de ani de închisoare, fiind acuzați că au agresat sexual mai multe minore, în urmă cu patru ani. O fetiță în vârstă de 12 ani din Marea Britanie a fost violată de mai multe ori, după ce a fost manipulată de grupul de români pe Facebook, scrie Daily Mail.

Sebastian Baltatu, în vârstă de 18 ani, Ilie Daniel Baltatu, în vârstă de 22 de ani, Parizian Călin, în vârstă de 20 de ani și Adrian Călin, în vârstă de 20 de ani, trimiteau mesaje  tinerelor vulnerabile pe care le găseau pe site-urile de socializare pentru a le convinge să se întâlnească cu ei. Cei patru alegeau fetele în funcție de cât de aproape se aflau de locul în care stăteau ei.

Cei patru au fost condamnați la un total de peste 25 de ani de închisoare de Tribunalul din Manchester.

Grupul a fost prins de poliția din Manchester, după ce o prietenă a uneia dintre cele trei victime ale bărbaților a mers la poliție. Una dintre victime stătea la orfelinat, iar o a doua victimă locuia cu părinți adoptivi.

„Cuvintele nu pot descrie la ce am fost supusă. La acel moment, nu înțelegeam de ce s-a întâmplat. Anxietatea mea se accentua și uram să stau singură. Acum nu pot să merg nici până la magazinul de la colț fără să-mi fie frică. Impactul pe care acest incident l-a avut asupra mea este de necrezut.”, a spus una dintre victime în fața Tribunalului din Manchester.

„Mi se face rău când mă gândesc la lucrurile pe care acești oameni le făceau. Cred că pot fi chiar mai multe victime despre care nu știm nimic.”, a spus o altă victimă.

Judecătoarea Suzanne Goddard a descris comportamentul bărbaților ca fiind „îngrozitor”, adăugând faptul că aceștia „știau ce fac” și că „agresiunea sexuală a devenit ceva normal” în cadrul grupului.

„Fiecare victimă a arătat curaj prin faptul că a venit să vorbească. Când iei în calcul copilăria dificilă pe care au avut-o este de înțeles că au căutat prietenie. Niciuna dintre aceste fete nu poartă responsabilitate. Toate fetele au fost nevoite să se mute departe de familiile și prietenii lor din cauza a ceea ce voi ați făcut. Fiecare fată era vulnerabilă din cauza copilăriei dificile.”, a mai spus judecătoarea Suzanne Goddard.

Una dintre victime, în vârstă de 12 ani la momentul în care a început abuzul, a spus poliției că a fost violată de Sebastain Baltatu într-un parc din Manchester înainte să fie violată de mai multe ori de Parizian Călin.

×