x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pentagonul investeşte 100 de milioane de dolari în bazele din România şi Bulgaria

Pentagonul investeşte 100 de milioane de dolari în bazele din România şi Bulgaria

17 Oct 2009   •   00:00

Pentagonul cheltuieşte peste 100 de milioane de dolari pentru a construi noi baze militare în România şi Bulgaria, care demonstrează angajamentul SUA în regiune, deşi administraţia Obama a renunţat la planurile de instalare a unui scut antirachetă în Cehia şi Polonia, relatează Stars and Stripes.



Peste 2.000 de militari americani - printre care şi două escadroane din regimentul al doilea de cavalerie Stryker, din Germania - iau parte la o serie de exerciţii în România şi Bulgaria. Exerciţiile, care au început la sfârşitul lunii iunie, se vor încheia la sfârşitul lui octombrie.

Colonelul Gary Russ, comandant al Joint Task Force-East (JTF-East), a explicat că nimeni din România sau Bulgaria nu a comentat ce fac Statele Unite în aceste ţări, în condiţiile în care proiectul de scut antirachetă a fost anulat. "Ne-am luat un angajament şi nimeni nu a discutat niciodată deschis despre retragerea noastră din JTF-East", a spus Russ, care conduce cel mai mare contingent american american care operează în Europa de Est. "Cred că cele două (baze - n.red.) demonstrează un angajament important" faţă de Europa de Est, a adăugat el.

O parte din acest angajament este reprezentat de o bază militară de 50 de milioane de dolari din România, unde pot fi trimişi 1.600 de militari, şi de una de 60 de milioane de dolari, pentru 2.500 de soldaţi în Bulgaria. Construirea bazei din România urmează să se încheie în următoarele două luni, în timp ce cea din Bulgaria va fi dată în folosinţă în 2011 sau 2012. Bazele, finanţate de Statele Unite, dar aflate în proprietatea guvernelor român, respectiv bulgar, vor fi împărţite de forţele americane şi cele ale ţărilor gazdă, potrivit colonelului.

James Robbin, însărcinat cu probleme de securitate naţională la centrul de reflecţie American Foreign Policy Council, crede că eforturile din România şi Bulgaria se înscriu într-o strategie globală de redesfăşurare a forţelor, lansată în primii ani ai administraţiei Bush, care vizează mutarea forţelor americane din Germania către estul continentului. Redesfăşurarea forţelor va fi mai ieftină şi va permite ca acestea să fie mai aproape de Orientul Mijlociu, a explicat el.

În condiţiile în care renunţarea la scutul antirachetă ar putea fi interpretată drept un eşec din partea Statelor Unite în a-şi onora angajamentele în regiune, Robbin a subliniat că o retragere a forţelor americane din Europa de Est ar fi "prostesc de criminală". "Ar fi ca şi cum am spune Rusiei că Statele Unite nu sunt interesate în Europa de Est şi a le spune acelor ţări că, practic, sunt pe cont propriu", a subliniat el.

Sursa: Antena 3

×
Subiecte în articol: externe