x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 24 milioane de chinezi nu îşi vor găsi nevastă în 2020

Peste 24 milioane de chinezi nu îşi vor găsi nevastă în 2020

de Mihaela Matachita    |    11 Ian 2010   •   00:00

Academia de Ştiinţe Sociale din China a avertizat asupra dezechilibrului între sexe, potrivit căruia, în anul 2020, peste 24 milioane de chinezi nu îşi vor găsi soţii, a relatat BBC.



Acest dezechilibru între sexe a fost calificat de Academia Chineză de Ştiinţe Sociale (CASS)  drept cea mai gravă problemă demografică în ţara cu o populaţie totală de 1,3 miliarde de locuitori, a relatat cotidianul Global Times. Ca urmare a preferinţei tradiţionale a chinezilor pentru băieţi, sarcinile cu fete sunt frecvent întrerupte. Academia avertizează asupra acestor avorturi selective, care au devenit "extrem de comune" mai ales în zonele rurale, după introducerea scanării cu ultrasunete (ecografiei) la sfârşitul anilor 1980. În mediul urban, problema este agravată de faptul că tinerii nu vor copii.

În China, la fiecare 100 de fetiţe, se nasc 119 băieţi, în unele zone chiar 130, potrivit Comisiei de Planificare Familială şi Populaţie. Dacă nu s-ar practica avorturile selective, raportul natural ar fi de 103-107 băieţi la 100 de fete. Cercetătorul Wang Guangzhou, citat de Global Times, a spus că urmarea acestei realităţi este aceea că bărbaţii din zonele mai sărace ale Chinei vor rămâne necăsătoriţi, negăsindu-şi pereche.

Acest dezechilibru duce la creşterea galopantă a prostituţiei forţate şi a traficului de fiinţe umane. AFP relata la rândul său că dificultatea de a găsi soţii în unele regiuni a dus deja la răpiri de femei inclusiv din ţări vecine ori la căsătorii forţate.

La sfârşitul anilor 1970, pentru a stăpâni explozia demografică, Beijingul a lansat controlul naşterilor, impunând populaţiei politica unicului copil, cu excepţia unor zone rurale şi a unor minorităţi etnice. Astfel, dacă este permis un singur copil, atunci să fie băiat. În ţara în care sistemul de pensii şi cel de protecţie socială sunt aproape inexistente, acesta îşi va întreţine părinţii, spre deosebire de fată, care, odată măritată, se duce în familia soţului.

×
Subiecte în articol: externe