x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 70% din oameni ar putea fi loviți de COVID-19

Peste 70% din oameni ar putea fi loviți de COVID-19

de Şerban Mihăilă    |    12 Mar 2020   •   09:10
Peste 70% din oameni ar putea fi loviți de COVID-19

Europa a devenit în ultimele ore epicentrul crizei planetare de coronavirus, luând locul Chinei, unde răspândirea virusului ucigaș a înregistrat o ușoară încetinire. Din Berlin, cancelarul german, Angela Merkel, a dat semnalul de alarmă, avertizând că 70% din populație ar putea fi infectată de COVID-19, iar de la Roma autoritățile au anunțat, ieri, cel mai mare număr de morți, 196 , înregistrați în Italia într-o singură zi.

 

Majoritatea oamenilor vor fi infectați cu coronavirus și, în momentul de față, principalul nostru obiectiv este să încetinim răspândirea acestui virus ucigaș, a anunțat ieri, pe un ton apocaliptic, șefa executivului de la Berlin, citată de Reuters. „În condițiile în care virusul acționează deja, oamenii nu mai au imunitate și nu există terapie, 60 până la 70 de procente din populație va fi infectată”, a avertizat Angela Merkel, referindu-se la perspectivele devastatoare ale unei epidemii de coronavirus în Germania, țară cu peste 1.600 de persoane infectate și doi morți. Procesul de stopare a COVID-19 „trebuie să încetinească răspândirea virusului pentru a nu suprasolicita sistemul de sănătate”, a mai spus cancelarul. „Trebuie să câștigăm timp!”, a încheiat Merkel. Dacă procentele anunțate de Angela Merkel s-ar adeveri, ar însemna ca dintre cei peste 82 de milioane de germani, aproximativ 57 de milioane să se îmbolnăvească. La nivel global, în momentul de față, au fost confirmate peste 120.000 de persoane infectate și mai mult de 4.300 de morți.


Italia, o țară pustie
„În momentul de față, epicentrul dezastrului, noua Chină, este Europa”, a avertizat, ieri, Robert Redfield, șeful Centrelor americane pentru Prevenția și Controlul Bolilor, citat de AP. Dintre țările europene, Italia, cea de-a doua cea mai lovită țară din lume de epidemia de coronavirus după China, a depășit pragul de peste 12.500 de persoane infectate și peste 830 de morți. Orașele sunt pustii, iar atmosfera este tensionată. În miezul zilei, nimeni nu se plimbă pe străzi, iar cafenelele și restaurantele, loc de întâlnire pentru turiștii din lumea întreagă, sunt goale. Nimeni nu iese și nu intră din și în țară, cu excepţia cazurilor speciale. Şcolile și universităţile sunt închise până luna viitoare, la fel teatrele și cinematografele. Nunţile și înmormântările sunt interzise, iar campionatul de fotbal a fost suspendat. Potrivit unor experți medicali, numărul mare de morţi din
Italia este și din cauza tipului de populaţie – cea mai bătrână din lume. Vârsta medie a celor decedaţi este de 81 de ani. Ieri, autoritățile de la Roma au anunțat cel mai mare număr de morți, 196, înregistrați în Italia într-o singură zi, mai exact ieri. Concomitent și Londra a anunțat, pentru același interval de timp, cel mai mare număr de persoane infectate într-o singură zi în Marea Britanie, mai exact 83. Ieri, bilanțul negru în Regatul Unit era de peste 460 de persoane infectate și șase morți. 


Victime la nivel înalt
Coronavirusul se răspândește rapid și la nivel înalt. Mai mulți oficiali din Europa și Asia au fost depistați poztiv pentru noul virus. Printre aceștia se numără Nadine Dorries, secretar de Stat pentru Sănătate Publică din Marea Britanie, Franck Riester, ministrul
Culturii din Franţa, sau Alberto Cirio, președintele regiunii Piemont din nordvestul Italiei. Virusul a lovit și inima democraţiei franceze - Parlamentul. Într-o săptămână, cinci deputaţi au contractat virusul, iar unul dintre ei este internat la reanimare.

 

 

În momentul de față, epicentrul dezastrului, noua Chină, este Europa. 

Robert Redfield, şeful Centrelor americane pentru Prevenția şi Controlul Bolilor

×