Poliția a folosit semnalele luminoase în repetate rânduri, însă Tesla nu le-a luat în seamă. „S-a observat că vehiculul a păstrat aceeași distanță față de mașina de patrulare din față, de la intersecția Viereth-Trunstadt până la intersecția Bamberg-Hafen, la 110 kilometri pe oră. Ofițerii au constatat că șoferul Tesla era înclinat pe scaun, cu ochii închiși și cu mâinile pe volan. Acest lucru a întărit suspiciunea că a lăsat comenzile la pilotul automat și a adormit. După aproximativ 15 minute, bărbatul s-a trezit în cele din urmă și a urmat instrucțiunile polițiștilor”, au explicat polițiștii, citați de Sky News.
Probleme penale pentru șofer
Poliția anunță că șoferul, în vârstă de 45 de ani, a prezentat „anomalii tipice drogurilor” atunci când a fost abordat de ofițeri. De asemenea, polițiștii au găsit o „greutate de volan”, un dispozitiv folosit pentru a imita greutatea mâinilor pe un volan. Poliția a precizat că a lansat o investigație privind infracțiunea penală de punere în pericol a traficului rutier. Bărbatul a rămas fără permis de conducere și va apărea în instanță.