Autorităţile din Belize spun că o companie de drumuri a distrus una dintre cele mai mari piramide mayaşe din ţară, veche de 2.300 de ani. Piramida, parte a tempului Noh Mul, a fost dărâmată de buldozerele companiei care căutau pietriş pentru a-l folosi la construcţia unor drumuri.
Doar o foarte mică parte a piramidei a mai rămas în picioare. Arheologii din Belize spun că acesta nu este primul incident în care piramidele mayaşe au de suferit.
"Dărâmarea piramidelor mayaşe pentru a folosi piatra la drumuri este o problemă recurentă în Belize", a declarat profesorul Normand Hammond, arheolog de la Universitatea din Boston, specializat în studierea acestor piramide.
Arheologii spun că au aflat de incident săptămâna trecută. Complexul Noh Mul este situat pe o proprietate privată, însă ruinele pre-columbiene sunt aflate sub grija statului, potrivit legilor din Belize.
Doctorul John Morris de la Institutul de Arheologie din Belize spune că muncitorii trebuie să fi ştiut ceea ce fac.
"Este incredibil că cineva a avut tupeul să distrugă această piramidă. Nu ar fi avut cum să nu ştie că este vorba de o piramidă mayaşă", a declarat Morris.
Piramida fusese, oricum, parţial distrusă în anii '40, când cărămizile de aici au fost folosite tot la construcţia de drumuri. Din anii '70, însă, piramida a intrat sub protecţia statului.
Compania de construcţii responsabilă va fi anchetată de poliţie.