x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Planul bulgăresc: România – cea mai săracă ţară din UE, în doi ani

Planul bulgăresc: România – cea mai săracă ţară din UE, în doi ani

de Marina Constantinoiu    |    05 Iul 2011   •   14:18
Planul bulgăresc: România – cea mai săracă ţară din UE, în doi ani

Venitul mediu al bulgarilor il va depasi pe cel al romanilor in doi ani, a declarat marti ministrul bulgar al Finantelor, Simeon Djankov, citat de Novinite.com si preluat de Hotnews.

Djankov si-a anuntat ambitiosul plan, dupa cum scrie agentia bulgara de stiri, la postul privat de televiziune bTV. El a aratat ca produsul intern brut per capita exprimat in standardul puterii de cumparare reprezinta 43% din media Uniunii Europene, in timp ce in Romania acest indicator este cu doar 2% mai mare, potrivit datelor Eurostat.

In 2009, PIB-ul per capita exprimat in standardul puterii de cumparare era de doar 37%.

Potrivit Fondului Monetar International, PIB-ul Romaniei per capita in 2010 a fost de 5.205 euro, iar cel al Bulgariei de 4.372 euro. In acest moment, Bulgaria este pe ultimul loc in Europa iar Romania pe penultimul loc, din punct de vedere al venitului pe ca pe locuitor.

Potrivit ministrului de Finante, cele mai importante realizari ale guvernului din care face parte, la doi ani dupa preluarea puterii, sunt constructia de autostrazi si de sali de sport care "vor mentine oamenii sanatosi".

Djankov a spus ca o cota mai mare din buget ar trebui alocata educatiei si culturii, in timp ce finantarile pentru ministerele de Interne si Apararii ar trebui reduse.

×
Subiecte în articol: nato uniunea europeana bulgaria arme export