Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus o soluţie îndrăzneaţă pentru a descongestiona Istanbulul, o metropolă cu peste 17 milioane de suflete. Erdogan, fost primar al oraşului întins pe două continente – Asia şi Europa –, susţine că împărţirea în două, până în 2023, a Istanbulului face parte din strategia cu care Partidul pentru Dezvoltare şi Justiţie (AKP, la guvernare) se va prezenta la urne în iunie anul curent.
Premierul şi formaţiunea sa politică nu au oferit încă nume pentru cele două noi oraşe ce vor rezulta din divizarea metropelei, dar au promis că vor dezvolta căi de transport şi vor construi un al treilea pod peste Strâmtoarea Bosfor, care separă partea anatoliană de cea asiatică. Vor fi construite, de asemenea, două magistrale subacvatice pentru autoturisme şi trenuri şi va fi creat un nou cartier financiar în Atasehir (în partea anatoliană a Istanbulului). Este "un proiect sălbatic", a anunţat Erdogan, recunoscând că există unele dezavantaje, între care poate cel mai important este faptul că oraşul îşi va pierde renumele mondial de a fi plasat pe două continente.