Planurile de apărare ale SUA ar putea include şi România

SUA ar renunţa la proiectul scutului antirachetă din Europa dacă Rusia le va acorda sprijin în dosarul nuclear iranian. O scrisoare în acest sens i-a fost adresată de preşedintele american Barack Obama omologului său de la Moscova, Dimitri Medvedev, relatează New York Times.

În contextul proiectelor americane de apărare, un studiu al Biroului pentru Buget al Congresului include România în posibilele proiecte de apărare antirachetă, informează Mediafax. Astfel, sporirea capacităţii de apărare a Europei împotriva rachetelor balistice intercontinentale s-ar putea realiza şi prin adăugarea unor locaţii de interceptare în Polonia şi România. 

VARIANTA 2013. Potrivit documentului citat, o primă opţiune propusă de Departamentul Apărării, ca parte a eforturilor de protejare a Statelor Unite şi a aliaţilor săi, constă în amplasarea permanentă a zece interceptoare terestre în zone din Polonia, un radar cu raze X în Cehia şi un alt radar cu raze X într-o zonă ce urmează să fie determinată, posibil în Azerbaidjan. Conform planurilor actuale, sistemul ar trebui să fie finalizat şi amplasat până în 2013. Această opţiune ar costa între nouă şi 13 miliarde de dolari.

APĂRARE MARITIMĂ. Există şi opţiunea apărării maritime, inclusiv la Marea Neagră, care ar costa Statele Unite între 18 şi 22 de miliarde de dolari. Acest "scenariu" prevede utilizarea de nave din marina americană dotate cu sistem de apărare antirachetă Aegis, cuprinzând interceptoare de tip SM-3 Block IIA, care sunt preconizate să intre în componenţa flotei în jurul anului 2015. În aceste condiţii, ar fi necesară menţinerea a doar trei baze, în nord-vestul Mării Negre, în apropiere de România, în nordul Mării Adriatice, aproape de ţărmul Italiei, respectiv în Marea Baltică, la nord de Polonia, şi ar fi sprijinite de radare mobile cu raze X în Azerbaidjan şi Qatar.

INTERCEPTARE DIN ROMĂNIA. Cea de-a treia opţiune, costând între nouă şi 13 miliarde de dolari, vizează interceptoare terestre, de tip SM-3 Block IIA, operabile din lansatoare mobile, la două baze americane deja existente: baza aeriană de la Ramstein, din Germania, şi cea de la Incirlik, din Turcia. Monitorizarea ar fi asigurată prin radare mobile cu raze X din Azerbaidjan şi Qatar. Sistemul ar urma să fie disponibil în jurul anului 2015. În legătură cu această ipoteză de apărare, CBO menţionează posibilitatea de îmbunătăţire a capacităţii de apărare a Europei împotriva rachetelor balistice intercontinentale prin adăugarea unei locaţii de interceptare în Polonia şi a alteia în România, în plus faţă de cele din Germania şi Turcia. Aceste suplimentări ar mări semnificativ aria de acoperire.

Ultima ipoteză vizează interceptoare terestre de energie cinetică, operabile din lansatoare mobile, la cele două baze americane existente, Ramstein şi Incirlik, susţinute de radare mobile cu raze X din Azerbaidjan şi Qatar. Luând în considerare actualul program de dezvoltare a acestor interceptoare, sistemul nu ar putea fi disponibil probabil înainte de 2018. Această opţiune ar costa între zece şi 14 miliarde de dolari.

SLĂBICIUNI. Studiul subliniază totuşi faptul că nici una dintre aceste ipoteze, aşa cum au fost ele concepute, nu ar putea apăra toate capitalele ţărilor europene din cadrul NATO împotriva tuturor tipurilor de rachetă care le-ar putea ataca. Ankara, capitala Turciei (stat membru NATO) se află în raza de acţiune a rachetei Shahab-3A şi alte trei capitale ale unor state membre NATO (Ankara, Atena, Grecia şi Bucureşti, România) se află în raza de acţiune a rachetei de tip Ashura. A doua, a treia şi a patra opţiune ar putea apăra oraşele menţionate împotriva acestor ameninţări, dar prima opţiune nu ar acoperi Ankara.

CINE SUNT "DUŞMANII". Potrivit CBO, există în prezent două tipuri de ameninţări: unul privind "ameninţările pe termen scurt" şi altul vizând "ameninţări viitoare potenţiale". În cadrul primului tip, rachetele pe care Iranul le-a testat sau pretinde că le-a construit, adică Shahab-3, Shahab-3A şi Ashura, au o rază de acţiune de aproximativ 2.000 de kilometri sau mai puţin şi pot atinge partea sud-estică a Europei, inclusiv zone din Bulgaria, România şi Grecia. Ameninţările potenţiale sunt legate de rachetele pe care Iranul le-ar putea construi sau obţine, cum ar fi rachetele balistice cu rază medie de acţiune, pe bază de combustibil lichid, cu o rază de aproximativ 5.000 de kilometri, şi rachetele balistice intercontinentale, pe bază de combustibil lichid sau solid, cu raze de acţiune de aproximativ 18.000 şi respectiv 12.000 de kilometri. Toate aceste rachete ar putea atinge orice zonă din Europa, iar modelul rachetelor intercontinentale ar putea atinge şi Statele Unite.