x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia: Senatul a aprobat un amendament legislativ ce facilitează accesul poliţiei şi serviciilor de informaţii la date de internet

Polonia: Senatul a aprobat un amendament legislativ ce facilitează accesul poliţiei şi serviciilor de informaţii la date de internet

29 Ian 2016   •   16:48
Polonia: Senatul a aprobat un amendament legislativ ce facilitează accesul poliţiei şi serviciilor de informaţii la date de internet

Senatul polonez a aprobat vineri un amendament controversat la legislaţia în vigoare ce facilitează accesul poliţiei şi serviciilor de informaţii la anumite date de internet, relatează France Presse.

Amendamentul prevede pentru serviciile speciale şi de poliţie un acces permanent, prin intermediul unor conexiuni directe cu furnizorii de internet, la o întreagă serie de metadate referitoare la activităţile online ale clienţilor acestor provideri.

Până la adoptarea noului text, poliţia avea obligaţia de a solicita de fiecare dată furnizorului acces la metadatele respective.

Amendamentul - aprobat cu 56 de voturi pentru, 28 împotrivă şi trei abţineri - viza adaptarea legislaţiei la recomandările formulate în 2014 de Tribunalul Constituţional.

Conform Partidului Lege şi Justiţie (PiS), conservator, aflat la putere din octombrie, textul introduce limitări în gestionarea informaţiilor astfel obţinute, stabilind termene pentru exploatare şi reguli privind distrugerea lor.

În schimb, opoziţia a denunţat lipsa unui control juridic adecvat, printre criticii amendamentului mai numărându-se Inspecţia naţională pentru protecţia datelor personale, Oficiul pentru apărarea drepturilor civice, ONG-uri, corpuri profesionale din justiţie.

Toţi aceştia se tem de o folosire abuzivă a informaţiilor supuse secretului profesional al avocaţilor, jurnaliştilor şi medicilor, obţinute prin interceptări.

×