x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poluare MAJORĂ în capitala Indiei: circa 1.800 de şcoli vor fi închise sâmbătă

Poluare MAJORĂ în capitala Indiei: circa 1.800 de şcoli vor fi închise sâmbătă

04 Noi 2016   •   23:30
Poluare MAJORĂ în capitala Indiei: circa 1.800 de şcoli vor fi închise sâmbătă

Circa 1.800 de şcoli vor fi închise sâmbătă din cauza poluării record înregistrate în capitala Indiei, a informat vineri guvernul, citat de AFP. 

Mai precis, circa 900.000 de elevi ai şcolilor publice vor rămâne acasă sâmbătă dimineaţa, în contextul în care capitala este învăluită într-un nor gros de fum de la festivităţile dedicate marii sărbători hinduse Diwali, din weekend-ul trecut. 

"S-a decis păstrarea şcolilor publice închise sâmbătă, din cauza poluării din Delhi", a declarat pentru AFP Yogendra Maan, purtătorul de cuvânt al municipalităţii din Delhi, precizând însă că de luni şcolile vor funcţiona normal. 

Cele mai multe şcoli din India oferă cursuri şase zile pe săptămână, însă sâmbăta cursurile au loc doar o jumătate de zi, aminteşte AFP.AGERPRES

×