x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PREDICŢII RUSEŞTI/SUA se vor prăbuşi înainte de 2010

PREDICŢII RUSEŞTI/SUA se vor prăbuşi înainte de 2010

de Mihaela Matachita    |    05 Mar 2009   •   00:00

Statele Unite ale Americii se vor diviza până în 2010, urmând ca Rusia şi China să domine noua ordine mondială, "prezice" decanul Academiei Diplomatice a Ministerului rus de Externe, Igor Panarin, după cum a relatat AP.



Igor Panarin a declarat marţi la Moscova unui public numeros format din studenţi ai acestei Academii, profesori şi diplomaţi, că "există o mare probabilitate ca Statele Unite să intre în colaps până în 2010".

Fost purtător de cuvânt al Agenţiei spaţiale a Rusiei şi ex-analist la KGB (serviciile secrete sovietice), deseori invitat la emisiuni ale televiziunilor publice din Rusia, Panarin are opinii care coincid cu linia promovată de Kremlin după venirea la putere a lui Vladimir Putin. Fost preşedinte rus şi actual premier, Putin a acuzat SUA de actuala criză financiară-economică mondială, făcând totodată o paralelă între SUA şi Germania nazistă.

Igor Panarin nu a arătat pe ce s-a bazat în aceste predicţii, dar a citat tot felul de surse mass-media. El pretinde că a prezis căderea SUA de acum zece ani.
În prezent, turbulenţele economice dar şi alte "fenomene culturale şi sociale" (ca declinul moral, stresul psihologic, violenţa din şcoli, numărul mare al homosexualilor şi al celor aflaţi în închisori) i-au permis să prevadă momentul în care SUA se vor rupe în şase zone autonome iar Alaska va reveni la Rusia. Deşi a repetat că nu îşi doreşte prăbuşirea SUA, Panarin a afirmat că Rusia şi China vor reuşi scăpa din actuala criză şi trebuie să acţioneze împreună, creând chiar o monedă în locul dolarului.

Amintim că ideea unei lumi multipolare, care să înlocuiască actuala ordine mondială dominată de SUA, nu este nouă la Moscova şi nici la Beijing.

×
Subiecte în articol: externe