x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele italian Giorgio Napolitano, audiat ca martor într-un proces care implică mafia siciliană

Preşedintele italian Giorgio Napolitano, audiat ca martor într-un proces care implică mafia siciliană

26 Sep 2014   •   08:20
Preşedintele italian Giorgio Napolitano, audiat ca martor într-un proces care implică mafia siciliană

Preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, va fi audiat ca martor într-un proces privind presupuse tratative secrete între stat şi mafie, a decis Curtea cu juri din Palermo (Sicilia, în sud), relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

''Iau act de decizia Curţii cu juri de astăzi. Nu am nici o problemă în a depune mărturie cât mai repede posibil'', a indicat Napolitano într-un scurt comunicat al preşedinţiei.

Data audierii lui Giorgio Napolitano (89 de ani), o personalitate foarte respectată în Italia, n-a fost încă stabilită, dar ea va avea loc la Palatul Quirinale (sediul preşedinţiei) şi cu uşile închise, potrivit media.

Procesul, deschis în martie 2013 la Palermo, se referă la presupuse tratative secrete între reponsabili guvernamentali şi lideri mafioţi la începutul anilor 1990 pentru a evita continuarea unui val de atentate sângeroase.

Zece persoane, inclusiv ministrul de externe din acea vreme Nicola Mancino, precum şi şeful mafiot închis Toto Riina, sunt pe banca acuzaţilor.

Potrivit acuzării, mai mulţi înalţi responsabili ai guvernului italian au început negocieri secrete cu mafia după asasinarea deputatului Salvo Lima în primăvara lui 1992. Contactele s-ar fi intensificat după asasinarea foştilor judecători antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino în lunile care au urmat.

×