x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o pe Giorgia Meloni prim-ministru

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o pe Giorgia Meloni prim-ministru

21 Oct 2022   •   19:39
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o pe Giorgia Meloni prim-ministru
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o vineri seară pe Giorgia Meloni, liderul partidului Fraţii Italiei (FdI), pentru funcţia de prim-ministru, după victoria forţelor politice de dreapta în scrutinul parlamentar anticipat desfăşurat în septembrie.

"Preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, i-a oferit sarcina de formare a Guvernului Giorgiei Meloni, care a acceptat fără rezerve şi a prezentat lista miniştrilor", a anunţat vineri seară secretarul general al Palatului Quirinale, Ugo Zampetti, citat de cotidianul La Repubblica.

Preşedintele Sergio Mattarella a avut o discuţie de aproximativ o oră cu Giorgia Meloni înainte de anunţarea deciziei. Depunerea jurământului de către membrii noului Guvern italian este programată sâmbătă dimineaţă.

"Întreaga coaliţie, care s-a prezentat împreună la consultări, a dat un semnal unanim privind reprezentarea majorităţii parlamentare, propunându-mă pe mine ca persoana desemnată pentru sarcina de formare a viitorului guvern", a declarat Giorgia Meloni.

Conform agenţiei ANSA, Antonio Tajani, fost preşedinte al Parlamentului European, membru al partidului Forza Italia (centru-dreapta), al fostului premier Silvio Berlusconi, va fi vicepremier şi ministru de Externe în noul guvern. De asemenea, va fi vicepremier şi ministru al Infrastructurii Matteo Salvini, liderul formaţiunii Liga Nordului (Liga, extremă-dreapta).

Matteo Piantedosi este propus pentru postul de ministru de Interne, iar Guido Crosetto pentru postul de ministru al Apărării. Daniela Garnero ar urma să fie titularul portofoliului Turismului, iar Orazio Schillaci este propus ministru al Sănătăţii.

Eugenia Roccella este propusă pentru funcţia de ministru al Familiei, iar Roberto Calderoli a fost desemnat ministru al Afacerilor Regionale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: giorgia meloni