Sofia şi Skopje şi-au exprimat dorinţa de compromis, fixându-şi termen până pe 10 noiembrie pentru a-şi rezolva disputele istorice şi a permite deschiderea negocierilor de aderare ale Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, anunță AFP.
„Trebuie lansate discuţii bilaterale la toate nivelurile, pentru a ajunge la un compromis înainte de 10 noiembrie”, data la care la Sofia va avea loc un summit economic UE-Balcanii de Vest, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, la finalul unei întrevederi cu şeful diplomaţiei nord-macedonene, Bujar Osmani.
Cele două ţări vecine îşi dispută personalităţi istorice, scriitori şi poeţi, precum și limba. Bulgaria, membră a UE din 2007, consideră limba Macedoniei de Nord un dialect al Bulgarei şi respinge termenul de „limbă macedoneană”. Sofia ar dori formula de „limbă oficială a Republicii Macedonia de Nord”.
Comisarul european pentru Extindere, Oliver Varhelyi, a îndemnat Sofia şi Skopje să găsească o soluţie, pentru că, în caz contrar, „va fi foarte dificil să se avanseze” cu deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, în timpul preşedinţiei germane a UE, care se va încheia la sfârşitul lui 2020, a avertizat el.
Primul stat care a recunoscut independenţa Macedoniei de Nord în 1992, Bulgaria a susţinut compromisul dintre Skopje şi Atena asupra numelui „Macedonia de Nord”, care a permis autorităților de la Skopje să adere la NATO, în luna martie.