x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarul oraşului francez Nisa atacă în justiţie deschiderea unei moschei finanţate de Arabia Saudită

Primarul oraşului francez Nisa atacă în justiţie deschiderea unei moschei finanţate de Arabia Saudită

25 Apr 2016   •   17:55
Primarul oraşului francez Nisa atacă în justiţie deschiderea unei moschei finanţate de Arabia Saudită

Primarul oraşului Nisa, din sud-estul Franţei, a decis să atace în justiţie reprezentantul statului francez din departamentul său, pentru a împiedica deschiderea unei moschei finanţate de Arabia Saudită, informează luni AFP.

Proprietarul clădirii - ministrul saudit al afacerilor islamice, şeicul Saleh ben Abdel Aziz Al-Cheikh - 'predică legile sharia şi a anunţat că ar trebui distruse toate bisericile din peninsula panarabă', a afirmat primarul oraşului Nisa, Christian Estrosi.

'Serviciile noastre de informaţii sunt îngrijorate în legătură cu acest loc de cult', a adăugat primarul, membru al partidului Republicanii (dreapta, al lui Nicolas Sarkozy), atenţionând în legătură cu 'fonduri străine necontrolate'.

Christian Estrosi a obţinut luni undă verde din partea consiliului municipal pentru a demara urmărirea penală împotriva prefectului, care reprezintă guvernul în departamentul său.

Potrivit lui Estrosi, primar din 2008, 'nicio autorizaţie nu a fost acordată pentru acest loc de cult', proiect iniţiat în 2002 în timpul mandatului predecesorului său, şi el de dreapta.

Prefectul, Adolphe Colrat, a autorizat recent cu anumite condiţii deschiderea moscheii Institutului En-Nour, a cărei construcţie, începută în iulie 2012, s-a încheiat în noiembrie. El a cerut ca moscheea 'să nu depindă în niciun fel de influenţă străină' şi să asocieze 'colegialitatea reprezentativă a cultului musulman din Nisa şi din departament'.

La rândul său, consilierul municipal al opoziţiei socialiste, Patrick Allemand, l-a acuzat pe primar că 'alimentează populismul'. 'Acesta este un demers de stigmatizare, acuzaţi o comunitate', a subliniat el. AGERPRES

×