x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primirea refugiaților are un preț. Ministrul german al finanțelor propune introducerea unei taxe europene la benzină

Primirea refugiaților are un preț. Ministrul german al finanțelor propune introducerea unei taxe europene la benzină

16 Ian 2016   •   12:40
Primirea refugiaților are un preț. Ministrul german al finanțelor propune introducerea unei taxe europene la benzină

Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schauble, a evocat sâmbătă, într-un interviu pentru Suddeutsche Zeitung, ipoteza introducerii unei taxe europene la benzină care, în caz de necesitate, să poată finanţa primirea refugiaţilor, informează AFP.

"Dacă bugetele naţionale sau bugetul european nu sunt suficiente, atunci să ne punem de acord pentru a introduce, de exemplu, o taxă la un anumit nivel pentru fiecare litru de benzină", a declarat ministrul german. "Astfel, vom avea mijloacele pentru un răspuns european la problema refugiaţilor", a estimat Wolfgang Schauble, opinând că "soluţionarea problemei nu ar trebui să eşueze din cauza unei limitări a fondurilor".

În opinia sa, evenimentele din Koln - o serie de agresiuni, în special de natură sexuală, atribuite unor migranţi, comise în noaptea de Anul Nou - "amplifică presiunea" pentru a găsi cat mai repede "o soluţie la problema controlului la frontierele externe ale UE".

"Problema trebuie să fie reglată la nivel european. În caz contrar, nu doar Germania va suporta consecinţele, după cum par să creadă unii, ci şi vecinii noştri şi ţările din Balcani, inclusiv Grecia, care vor fi masiv afectate", a continuat ministrul, atenţionând că dacă problema nu va fi rezolvată la acest nivel (european), "ea va fi soluţionată la nivelul frontierelor naţionale, însă aceasta va fi cea mai rea dintre soluţii" şi "Europa se va pomeni într-o criză şi mai mare".

Wolfgang Schauble şi-a exprimat regretul că "lucrurile se desfăşoară prea lent în Europa" şi a afirmat că o susţine în totalitate pe Angela Merkel, cancelarul federal german, în găsirea unei soluţii.

Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: refugiati germania criza refugiatilor taxe