x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul deces din cauza coronavirusului în Ungaria

Primul deces din cauza coronavirusului în Ungaria

15 Mar 2020   •   16:19
Primul deces din cauza coronavirusului în Ungaria
Sursa foto: Captura Antena 3

Autoritățile de la Budapesta au confirmat  primul deces provocat de coronavirus în Ungaria, transmite Reuters.

Un cetățean ungar a murit la puțin timp după ce a fost spitalizat cu pneumonie gravă și suspiciune de infecție cu coronavirus. Avea 71 de ani.

Ungaria are, până în prezent, 32 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19 și 159 de persoane în carantină. 

Școlile au fost deja închise, iar în zilele următoare vor fi luate măsuri de restricție privind adunările publice. 

 

×
Subiecte în articol: coronavirus Ungaria deces