x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorii din Ungaria verifică finanțele partidului Jobbik

Procurorii din Ungaria verifică finanțele partidului Jobbik

06 Oct 2017   •   20:20
Procurorii din Ungaria verifică finanțele partidului Jobbik
Sursa foto: Foto: MTI

Procurorii au anunţat vineri lansarea unei anchete asupra practicilor financiare ale principalului partid de opoziţie din Ungaria, Jobbik, provocând acuzaţii furioase de părtinire politică din partea formaţiunii naţionaliste radicale, relatează Reuters. 
     
Tensiunile politice cresc în Ungaria înaintea alegerilor parlamentare din aprilie 2018, în care partidul conservator la putere al prim-ministrului Viktor 
Orban, Fidesz, este de aşteptat să sfideze provocarea reprezentată de Jobbik şi să câştige un nou mandat de patru ani. 
     
Oficiul de Stat pentru Audit (ASZ) cere tuturor partidelor parlamentare să raporteze cu privire la finanţele lor şi a efectuat verificări bianuale la mai multe partide de opoziţie pentru anii 2015 şi 2016. 
     
Dar ASZ, care este condus de fostul parlamentar Fidesz, Laszlo Domokos, a cerut de asemenea Jobbik să furnizeze documente pentru prima jumătate a anului 2017. 
     
Purtătorul de cuvânt al ASZ, Balint Horvath, a declarat pentru Reuters că această decizie a fost luată după informaţii primite despre posibile nereguli financiare în spatele unei campanii de postere desfăşurate în primăvară de Jobbik. 
     
În posterele sale, Jobbik i-a acuzat de corupţie pe Orban şi pe unii dintre asociaţii săi, folosind spaţiul publicitar al omului de afaceri Lajos Simicska, odinioară un aliat cheie al lui Orban. Atât partidul cât şi Simicska au refuzat să spună cât de mult a plătit Jobbik pentru postere. 
     
Jobbik, care neagă orice nereguli financiare, a declarat că a fost de acord să lase ASZ să-i verifice finanţele pentru acest an. Dar a adăugat că inspectorii i-au vizitat biroul când era închis şi a cerut atunci procurorilor să se implice. 
     
"Doar dictaturile ordinare din lumea a treia folosesc autorităţi independente nominal, de fapt subordonate politicii de partid şi unui guvern de necinstiţi, să neutralizeze principala forţă de opoziţie, care în Ungaria este Jobbik", a declarat vicepreşedintele partidului Janos Volner. 
     
Potrivit ASZ, comentariile lui Volner sunt "un atac motivat politic asupra independenţei noastre". 
     
Procurorul-şef al Ungariei, Peter Polt, este de asemenea un fost membru Fidesz numit de două ori în acest post de parlamentele dominate de Fidesz. 
     
Jobbik, care şi-a modificat într-o oarecare măsură în ultimii ani retorica de dreapta anti-imigranţi, este de aşteptat să se plaseze al doilea în alegerile de anul viitor, după Fidesz al lui Orban, dar înaintea socialiştilor de centru-stânga.AGERPRES

×