x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protest de amploare în Armenia: Mii de manifestanți cer demisia premierului Nikol Pachinian

Protest de amploare în Armenia: Mii de manifestanți cer demisia premierului Nikol Pachinian

de Redacția Jurnalul    |    26 Mai 2024   •   21:45
Protest de amploare în Armenia: Mii de manifestanți cer demisia premierului Nikol Pachinian
Sursa foto: Hepta

Mii de persoane au manifestat duminică în Armenia pentru a cere demisia premierului Nikol Pachinian în urma transferului unor sate de frontieră către Azerbaidjan, cu care Erevanul are dispute teritoriale de zeci de ani.

O mișcare de protest a apărut luna trecută în această țară din Caucaz după ce guvernul a acceptat să cedeze Baku teritorii pe care le controla din anii 1990.

Vineri, într-un pas cheie spre normalizarea relațiilor dintre cele două țări rivale, care au purtat mai multe războaie una împotriva celeilalte, Erevanul a returnat patru sate de frontieră către Baku.

Duminică, câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Republicii din capitala armeană pentru noi demonstrații conduse de carismaticul arhiepiscop Bagrat Galstanian, un lider religios din regiunea Tavush, unde satele au fost returnate Azerbaidjanului.

„Poporul nostru vrea să schimbe realitatea amară care ne-a fost impusă", a declarat Bagrat Galstanian în fața mulțimii, adăugând că granița instabilă cu Azerbaidjanul „trebuie reparată doar după semnarea unui tratat de pace" cu Baku.

„Cerem demisia imediată a lui Nikol (Pachinian)", a declarat pentru AFP unul dintre manifestanți, Artour Sargsian, în vârstă de 67 de ani, care a spus că a luptat în două războaie împotriva Azerbaidjanului.

Teritoriul cedat are o importanță strategică pentru Armenia fără ieșire la mare, deoarece controlează secțiuni ale unui drum vital către Georgia.

Locuitorii armeni din localitățile învecinate susțin că această măsură îi izolează de restul țării și îl acuză pe premierul Nikol Pachinian că cedează teritoriu fără a primi nimic în schimb.

Nikol Pachinian, la rândul său, insistă că decizia are ca scop garantarea păcii cu Baku. Într-o declarație televizată vineri seară, premierul a declarat că rezolvarea diferendelor de frontieră cu Azerbaidjanul „este singura garanție a existenței însăși a republicii armene în cadrul graniței sale legitime și recunoscute la nivel internațional".

Arhiepiscopul Bagrat Galstanian încearcă să lanseze o procedură de destituire împotriva lui Nikol Pachinian. El a declarat duminică că va demisiona din funcția sa clericală pentru a candida la funcția de prim-ministru și a cerut alegeri parlamentare anticipate.

„Serviciul meu spiritual este mai presus de toate pozițiile posibile, dar sunt gata să îl sacrific de dragul schimbării în această țară", a spus el mulțimii care îl aclama. El a cerut apoi demonstranților să se îndrepte spre reședința lui Nikol Pachinian.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: protest armenia demisie premier