Rusia nu îşi va creşte producţia de petrol în viitorul imediat, în pofida înăspririi sancţiunilor americane împotriva Iranului, a declarat sâmbătă, la Beijing, preşedintele Vladimir Putin, transmite AFP.
Preţul petrolului a sărit în ultimele zile până aproape de pragul de 75 de dolari pentru prima dată în ultimele şase luni, după ce SUA au anunţat luni anularea scutirilor de la respectarea sancţiunilor, care le permiteau anumitor ţări, precum China şi India, să importe petrol brut din Iran.
'Producem în prezent 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. Şi putem produce mai mult. Avem un potenţial colosal. Însă avem cu acord cu OPEC ce prevede menţinerea producţiei la un anumit nivel. Iar acest acord rămâne în vigoare până în iulie', a afirmat Putin, într-o conferinţă de presă la finalul summitului 'Noului Drum al Mătăsii'.
'Niciunul din partenerii noştri, inclusiv Arabia Saudită, nu renunţă la acordurile noastre din cadrul OPEC', a dat asigurări preşedintele rus.
Putin a declarat însă că Rusia este 'pregătită să satisfacă necesităţile nu doar ale Chinei, ci şi ale tuturor partenerilor (săi) din întreaga lume'.
'Restricţiile americane faţă de Iran vor intra în vigoare la începutul lui mai. Nu îmi imaginez care va fi reacţia pieţei mondiale energetice', a menţionat el.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că ţări precum Arabia Saudită vor compensa închiderea 'robinetului' iranian.
Cu toate acestea, Riadul a indicat miercuri că nu are în vedere o creştere a producţiei în viitorul apropiat.AGERPRES