x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Fâșia Gaza. Aramata israeliană a bombardat o școală. 19 persoane au murit

Război în Fâșia Gaza. Aramata israeliană a bombardat o școală. 19 persoane au murit

21 Sep 2024   •   20:40
Război în Fâșia Gaza. Aramata israeliană a bombardat o școală. 19 persoane au murit
Sursa foto: Hepta

Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a declarat, sâmbătă, că o lovitură israeliană asupra unei şcoli care găzduia persoane strămutate din oraşul Gaza a provocat 19 morţi, în timp ce armata israeliană a transmis că a vizat luptători ai Hamas care se ascundeau acolo, informează AFP.

Printre morţi se numără '13 copii şi 6 femei', dintre care una era însărcinată, a precizat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal.

De asemenea, mai mult de 30 de persoane, printre care nouă copii, au fost rănite în bombardamentul care a vizat şcoala Al-Zaytun C din oraşul Gaza (nord), a adăugat el, subliniind că aceasta găzduia mii de persoane strămutate.

Într-un comunicat, armata israeliană a declarat că 'a efectuat o lovitură ţintită împotriva teroriştilor care operau în interiorul unui centru de comandă şi control al Hamas în oraşul Gaza', şi că ţinta se afla 'în interiorul' şcolii Al-Falah, adiacentă clădirilor şcolii Al- Zaytun.

Un jurnalist al AFP, aflat la faţa locului, a constatat că şcoala Al-Zaytun C a fost lovită.

Şi alte şcoli din Fâşia Gaza au fost vizate în ultimele luni de armata israeliană, care acuză Hamas că ascunde combatanţi în clădiri şcolare unde mii de locuitori ai enclavei şi-au găsit refugiu. Hamas neagă acuzaţia.

Marea majoritate a celor 2,4 milioane de locuitori ai Gazei au fost obligaţi să se refugieze în interiorul teritorului palestinian de la începutul războiului.

Pe 11 septembrie, o lovitură împotriva şcolii Al-Jawni administrate de ONU, în centrul Fâşiei, a provocat reacţii de indignare în rândul comunităţii internaţionale după ce Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat că şase angajaţi ai săi se aflau printre cele 18 persoane ucise.

 

×
Subiecte în articol: Israel hamas gaza scoala