x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 290. Atac cu drone kamikaze al forțelor ruse. Odesa a rămas în beznă

Război în Ucraina, ziua 290. Atac cu drone kamikaze al forțelor ruse. Odesa a rămas în beznă

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2022   •   16:03
Război în Ucraina, ziua 290. Atac cu drone kamikaze al forțelor ruse. Odesa a rămas în beznă
Sursa foto: Hepta

Oraşul Odesa, port la Marea Neagră, a rămas fără electricitate după un atac cu drone-kamikaze lansate de forțele ruse, noaptea trecută, anunță autoritățile ucrainene, citate de AFP. 

"Deocamdată, oraşul nu este alimentat cu electricitate. Situaţia rămâne dificilă, însă este sub control", a anunțat Kirilo Timoşenko, un consilier al preşedinţiei ucrainene, pe Telegram.

Însă infrastructura esenţială, inclusiv spitalele şi maternităţile, are acces la curent electric", a precizat acesta.

Și Maksim Marşenko, guvernatorul regiunii Odesa, spune că atacurile cu drone kamiaze au afectat zona.  "Din cauza loviturilor, nu este electricitate în aproape toate districtele şi comunităţile regiunii noastre".

Antiapărarea ucraineană a doborât două drone. 

Forțele ruse au lansat, la începutul acestei săptămâni, un atac de amploare cu rachete de croazieă asupra infrastructurii critice a Ucrainei. 

Totodată, Vladimir Putin a afirmat că loviturile vor continua. 

Volodimir Zelenski: Situația de pe linia frontului de est e dificilă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut, vineri, că situația militară în unele părți din estul Ucrainei este „foarte dificilă", dar a declarat că forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor rusești, scrie CNN.

În discursul său video zilnic, Zelenski a spus: „Situația de pe linia frontului rămâne foarte dificilă în zonele cheie din Donbas - Bakhmut, Soledar, Mariinka, Kreminna”.

Cele patru orașe se află pe linia frontului în Donețk și Luhansk.

„Nu mai există niciun loc de loc de trait în aceste zone care să nu fie deteriorat de obuze și foc”, a declarat Zelensky.

„Ocupanții au distrus de fapt Bakhmut - un alt oraș din Donbas, pe care armata rusă l-a transformat în ruine pârjolite”.

Zelenski a declarat că forțele ucrainene au ținut frontul, respingând atacurile și provocând „pierderi tangibile inamicului ca răspuns la iadul care a venit în Ucraina sub steagul rusesc”.

De luni de zile au loc lupte grele în jurul orașului Bakhmut din Donețk. Orașul a suferit distrugeri de amploare, la fel ca și zeci de așezări de-a lungul liniei frontului din Donețk.

Vineri, un consilier de la biroul președintelui, Oleksiy Arestovici, a declarat că rușii fac un efort fără precedent spre Bakhmut. De asemenea, el a spus că situația din jurul localității Soledar, din apropiere, „s-a înrăutățit puțin”, rușii apropiindu-se de un sat aflat în apropierea unei autostrăzi importante.

În direcția Luhansk, Arestovici a vorbit despre linii de front dinamice, în care fiecare parte trece la atac. Dar el a spus că, în prezent, rușii sunt cei care se află în ofensivă, „ceea ce înseamnă că noi ne menținem apărarea”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×