Reconstrucţie, dar responsabilă

John Holmes, Sub-Secretar General al Naţiunilor Unite pentru Afaceri Umanitare şi Coordonator pentru Rezolvarea Situaţiilor de Urgenţă.

La aproape patru luni de la sfârşitul ostilităţilor din Gaza devine din ce în ce mai evident că nevoile majore sunt ignorate, iar reconstrucţia tergiversează. S-au promis bani pentru ajutoarele umanitare, din acest punct de vedere Uniunea Europeană fiind în 2008 cel mai generos donator pentru teritoriile palestiniene ocupate şi pentru reconstructia Fâşiei Gaza, dar la faţa locului afluxul de bunuri este per ansamblu insuficient în comparaţie cu nevoile, reconstrucţia fiind practic imposibilă.

Aproximativ 75% dintre cei 1,5 milioane de rezidenţi ai Fâşiei Gaza au nevoie într-un fel sau altul de asistenţă. Însă chiar şi importurile de primă necesitate sunt supuse unor limitări stricte din partea autorităţilor israeliene. Doar mâncarea şi alte câteva produse sunt permise. Materialele de construcţie şi orice fel de piese de schimb esenţiale sunt interzise. O interdicţie a Guvernului israelian pe exporturi, de la care doar florile fac excepţie, a înrautăţit situaţia, strivind încă şi mai mult industriile generatoare de locuri de muncă din Gaza.

Am fost personal martor la suferinţele populaţiei civile create de această situaţie în februarie 2008 şi apoi pentru câteva zile în ianuarie 2009, la terminarea acţiunilor militare. Se pare că Israelul vede în ruinarea a sute de mii de vieţi şi gospodării preţul colectiv pe care civilii din Gaza trebuie să îl plătească în contul acţiunilor întreprinse de numai câţiva dintre ei.

Dacă Israelul este primul responsabil pentru această criză teribilă a demnităţii umane din Fâşia Gaza, atunci şi Hamas trebuie să îşi recunoască partea sa de vină datorată atacurilor cu rachetă, fără sens şi lansate la întâmplare, pe care le-a comis şi le-a permis timp îndelungat. Gruparea Hamas era perfect conştientă de eventualele consecinţe ale acestor acţiuni şi ale faptului că a păstrat tăcerea aproape trei ani asupra sorţii soldatului israelian Gilad Shalit, însă nu a dat înapoi în ciuda tuturor acestor lucruri. Dreptul pe care ei şi l-au arogat - acela de a reprezenta interesele palestinienilor - le-a fost astfel zdruncinat.

Realitatea de la faţa locului este că oamenii din Fâşia Gaza, ca orice grup vulnerabil din lume, ar alege să cumpere ceea ce doresc mai degrabă decât să conteze pe milă. Însă cum lipsa locurilor de muncă a ajuns la apogeu, multe familii nu mai dispun de nici o sursă de venit, prevestindu-se astfel tot mai clar prăbuşirea în dependenţă de ajutoare umanitare a aproape întregii societăţi. Astăzi, în pofida faptului că alimentele sunt disponibile pe piaţă, numărul celor care au nevoie de ajutoare alimentare a crescut la un nivel fără precedent. 

 

Din cauză că reţeaua de apă şi cea sanitară au fost afectate, iar in mai mare parte nu pot fi reparate in circumstantele actuale, accesul la apa potabilă şi calitatea acesteia au scăzut, rezultatul fiind o creştere a maladiilor transmise prin apă, dar şi a nevoii de suplinire a numărului de cisterne.

Pentru ca situaţia oamenilor din Fâşia Gaza să se îmbunătăţească trebuie să se separe agenda de securitate şi cea politică de asistenţa socială şi de nevoile de reconstrucţie. Dacă pacea israeliano-palestiniană pe care o dorim de peste 60 de ani sau mai recenta reconciliere inter-palestiniană rămân imperative pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, Fâşia Gaza riscă să rămână dependentă de pomana celorlalţi pentru mulţi ani de acum înainte, la care se adaugă toate consecinţele viitoare asupra palestinienilor din Gaza şi a comportamentului lor viitor.

Un bun punct de plecare ar fi redeschiderea graniţelor pentru toate ajutoarele umanitare şi materialele de construcţie esenţiale. Aceasta nu din credinţa că Hamas ar putea profita de pe urma deciziei, ori că s-a ajuns la anumite acorduri politice, ci din simplul fapt că oamenii din Gaza au nevoi urgente. Cei care acordă asistenţă umanitară şi care cer acum autorizaţii de muncă în Gaza trebuie să fie recunoscuţi şi respectati de Hamas şi de Israel ca factori independenţi şi autonomi. Ajutorul umanitar pentru Gaza este neutru şi imparţial, iar donatorii ar trebui să întărească acest mesaj cu fiecare ocazie.

Aceştia sunt paşi preliminari ce vor aduce în viaţa de zi cu zi din Gaza un minimum de demnitate, fără a promova, dar şi fără a obstrucţiona obiectivele politice ale oricăreia dintre părţi.

În Gaza de astăzi, aspectele umanitare au fost surclasate de politică şi o sumă de detalii neînsemnate a devenit maximul pe care lumea îl poate oferi civililor prinşi înăuntrul unui impas politic pe care nu ei l-au creat. Munca de reconstrucţie a infrastructurii ruinată în timpul invaziei şi izolată de aproape doi ani şi care sprijină populaţia cea mai vulnerabilă din Gaza - copii şi bătrâni - trebuie ridicată de la stadiul de proiect virtual la prioritate.

Protecţia, mâncarea, apa, sănătatea şi adăpostul sunt nevoi umane de bază şi nu monede de schimb. Este timpul ca aceste fapte să fie recunoscute de toate părţile care se fac responsabile de suferinţa imensă de astăzi din Gaza.

• John Holmes, Sub-Secretar General al Naţiunilor Unite pentru  Afaceri Umanitare şi Coordonator pentru Rezolvarea Situaţiilor de Urgenţă