x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendum în Bulgaria: Curtea Constituţională a scos de pe lista întrebărilor înjumătăţirea numărului parlamentarilor

Referendum în Bulgaria: Curtea Constituţională a scos de pe lista întrebărilor înjumătăţirea numărului parlamentarilor

28 Iul 2016   •   23:15
Referendum în Bulgaria: Curtea Constituţională a scos de pe lista întrebărilor înjumătăţirea numărului parlamentarilor

Curtea Constituţională de la Sofia a scos de pe listă jumătate dintre cele şase întrebări asupra cărora bulgarii au fost iniţial chemaţi să se pronunţe la un referendum care se va desfăşura în luna octombrie, printre întrebările eliminate fiind inclusiv cea referitoare la reducerea la jumătate a numărului de parlamentari, de la 240 la 120, transmit agenţiile AFP şi BTA.

În motivarea Curţii bulgare se menţionează că, în conformitate cu principiile constituţionale, deciziile privind numărul de parlamentari, alegerea directă prin vot majoritar a şefilor serviciilor regionale de poliţie (propunere ce avea ca obiectiv diminuarea corupţiei) şi introducerea votului electronic pot fi luate numai de parlament.

Prin urmare, cele trei întrebări legate de aceste chestiuni au fost eliminate de pe listă, astfel că bulgarii vor putea să se pronunţe la referendum doar asupra întrebărilor legate de votul uninominal în două tururi la alegerile legislative - parlamentarii fiind aleşi în prezent prin vot proporţional pe liste -, introducerea votului obligatoriu şi reducerea subvenţiilor guvernamentale pentru partide.

Iniţiată de animatorul unui program satiric televizat foarte popular, Slavi Trifonov, campania pentru convocarea referendumului a strâns 673.481 de semnături, mult peste pragul minim de 400.000. Deşi au criticat 'populismul' întrebărilor formulate, deputaţii le-au avizat totuşi în luna mai. Consultarea populară va avea loc în octombrie, concomitent cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rezultatul va fi validat dacă rata participării la urne va fi cel puţin egală cu cea de la ultimele alegeri legislative din anul 2014. AGERPRES

×