x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele emerit Juan Carlos, anchetat de Curtea Supremă a Spaniei

Regele emerit Juan Carlos, anchetat de Curtea Supremă a Spaniei

08 Iun 2020   •   15:26
Regele emerit Juan Carlos, anchetat de Curtea Supremă a Spaniei

Curtea Supremă a Spaniei îl anchetează pe regele emerit Juan Carlos în legătură cu construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE, care face legătura între oraşele Medina şi Mecca, din Arabia Saudită. Contractul a fost câştigat de companii spaniole, însă una dintre persoanele implicate în posibile neregularități ar putea fi fostul rege, transmite Reuters.

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi tras la răspundere, în condițiile în care el a avut imunitate până în luna iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său, regele Felipe.

"Ancheta se axează pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate", se arată în comunicatul instituției.

Investigația asupra fostului rege derivă dintr-o alta, condusă de procurorul general anticorupţie al Spaniei, cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca,  atribuită unui grup de companii spaniole în 2011. 

×
Subiecte în articol: curtea suprema a spaniei juan carlos