x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rio de Janeiro - Cel puțin doi morți după ce o pistă pentru biciclete s-a prăbușit în mare

Rio de Janeiro - Cel puțin doi morți după ce o pistă pentru biciclete s-a prăbușit în mare

22 Apr 2016   •   09:15
Rio de Janeiro - Cel puțin doi morți după ce o pistă pentru biciclete s-a prăbușit în mare

Doi oameni au murit şi o persoană a fost dată dispărută joi, după prăbuşirea parţială a unui traseu de biciclete construit pe mare, la Rio de Janeiro, ca o parte a infrastructurii oraşului pentru Jocurile Olimpice, a anunţat serviciul de pompieri citat de agenţia France Presse (AFP).

"Există două decese, doi adulţi de sex masculin", ale căror cadavre au fost recuperate de pe mare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri.

"Există, de asemenea, o persoană dată dispărută", a adăugat sursa citată, precizând că pentru căutări au fost mobilizaţi pompieri, elicoptere şi scafandri.

Corpurile victimelor, acoperite cu pături, au fost depuse de salvatori pe plaja din Sao Conrado, o zonă turistică foarte frecventată, a declarat pentru AFP un cameraman.

Una dintre victime a fost identificată de familia sa, fiind vorba despre un bărbat de 54 de ani care a făcut jogging pe acea pistă atunci când s-a produs accidentul.

Alte trei victime ale acestui accident au putut fi salvate, au declarat autorităţile.

Situată pe malul mării, pista de patru kilometri care leagă cartierele turistice Copacabana şi Ipanema de Satul Olimpic, a fost inaugurată în ianuarie, ca o parte a noii infrastructuri a oraşului pentru Jocurile Olimpice care se vor desfăşura între 5 - 21 august. Pista a costat 45 de milioane de reali (12,6 milioane dolari).

"Ceea ce s-a întâmplat este de neiertat, am comandat o anchetă imediată şi mă întorc în Brazilia pentru a urmări îndeaproape operaţiunile", a anunţat primarului oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, care se afla în Grecia pentru ceremonia de joi în timpul căreia a fost aprinsă flacăra Jocurilor Olimpice.

Potrivit primelor date ale anchetei, valurile puternice de pe mare s-ar putea afla la originea prăbuşirii a 50 de metri de pistă.

"Mergeam cu bicicleta atunci când a venit un val foarte puternic. Acesta a lovit peretele şi a urcat la patru sau cinci metri. Am văzut căzând cinci persoane care circulau, de asemenea, pe biciclete. Marea a fost foarte agitată astăzi", a declarat pentru AFP, Damian Pinheiro de Araujo, un pensionar în vârstă de 60 de ani.

Un grup de ciclişti a organizat un protest împotriva nesiguranţei pentru biciclişti pe drumurile publice, mai informează AFP. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pista pentru biciclete prabusita