Un incendiu izbucnit duminică la un imens rezervor de carburant la aproximativ 10 km de capitala libiană Tripoli nu a putut fi stins de pompieri, a declarat luni pentru AFP purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Petrol (NOC). Acesta a atras atenţia asupra riscului producerii unei "catastrofe".
Rezervorul, situat pe drumul spre aeroport unde se desfăşoară de peste două săptămâni lupte violente între miliţii rivale, a fost lovit duminică seară de o rachetă, ceea ce a provocat incendiul.
'Pompierii au încercat timp de mai multe ore să stingă focul, însă fără succes. În cele din urmă şi-au epuizat rezervele de apă şi au părăsit locul. Nu ne rămâne decât opţiunea să intervenim pe cale aeriană', a spus Mohamed al-Hrari, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Autorităţile au făcut apel la locuitorii din împrejurimi să părăsească zona, de teama 'unei explozii de mare amploare'.
Guvernul libian a cerut un ajutor internaţional, iar 'mai multe ţări şi-au anunţat disponibilitatea de a trimite avioane', conform unui comunicat al cabinetului.
Cel mai mare pericol ar fi extinderea flăcărilor la rezervoarele de gaz stocate în acelaşi loc administrat de compania publică Brega, însărcinată cu distribuţia de derivate din petrol şi gaz, potrivit lui Mohamed al-Hrari. 'Riscă să se producă o mare explozie, ceea ce ar provoca pagube pe o rază de 3-5 km', a mai spus el.
Aeroportul din Tripoli este închis de la 13 iulie, odată cu începutul luptelor între miliţii, confruntări soldate cu cel puţin 97 de morţi şi 400 de răniţi.