27 NOIEMBRIE 2004
AGRESIUNI. Trei familii de romani din Palma del Rio sustin ca sunt agresate si amenintate constant cu moartea. Familiile, care locuiesc sub podul Alegria, la granita cu raul Genil, au cerut doar "sa fie respectate, pentru ca nu au facut nimanui nici un rau". Celor trei familii de imigrantii romani le este foarte greu sa doarma noaptea. In afara frigului pe care sunt nevoiti sa-l suporte, acestia trebuie sa mai faca fata si insultelor, dar si numeroaselor amenintari. "Ne ameninta ca ne dau foc la locuinta, ca ne ataca. Zilele trecute, cineva chiar a impins un container cu benzina spre locul in care locuim noi. Desi acesta s-a oprit la circa 50 de metri de tabara noastra, cateva masini au luat foc. Pompierilor le-au trebuit aproximativ o ora pentru a-l stinge", au spus Dudu si Maria, doi dintre romanii aflati la fata locului.
AZIL. Violeta Circu, o romanca care a cerut azil politic in SUA, trebuie sa se intoarca in tara natala in urma sentintei Curtii federale de apel, potrivit careia in Romania s-au imbunatatit conditiile pentru minoritatile religioase, relateaza publicatia Sacramento Bee. Curtea de Apel a respins cererea de azil politic a Violetei Circu, care sustine ca a suferit persecutii religioase in Romania, inainte de a fugi in 1994. Circu a depus marturie ca tatal si bunicul ei au fost inchisi din cauza religiei lor, iar ei i s-a interzis accesul la universitati publice, fiind amenintata cu represalii daca isi va practica deschis religia.
MUNCITORI. Italia invita pe teritoriul ei din ce in ce mai multi fermieri din Bulgaria si Romania, informeaza agentia Novinite. Astfel, Guvernul italian a hotarat sa puna la dispozitie inca 17.000 de locuri de munca pentru lucratorii romani si bulgari din domeniul agriculturii. Un numar sporit de muncitori sezonieri din cele doua tari a fost cerut si de catre patronatul din turism si alimentatie publica din zona Apeninilor. Lucratorii sezonieri pot beneficia de dreptul de a solicita rezidenta permanenta, timp de trei ani. In regiunea Apeninilor, Bulgaria are circa 21.000 de muncitori.
Grupaj realizat de Anca AlexeCitește pe Antena3.ro