Vizita la Paris a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, programată pentru zilele de 7 şi 8 martie, a fost amânată de comun acord cu omologul francez, Alain Juppe, din "motive de agendă", a anunţat Ministerul român de Externe. Deşi partea română a început pregătirile pentru această vizită încă din noiembrie anul trecut, aceasta urmând să fie prima deplasare a şefului diplomaţiei noastre în Franţa după declanşarea în 2010, în Hexagon, a polemicilor legate de repatrierea românilor, precum şi a refuzului Parisului de a susţine aderarea României (şi Bulgariei) la spaţiul Schengen, planurile s-au schimbat pe ultima sută de metri. La sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea dintre cei doi a fost reprogramată pentru 5 aprilie. Potrivit unui comunicat MAE, Baconschi a fost invitat la Paris de fostul ministru francez de Externe Michelle-Alliot Marie, schimbat din funcţie la sfârşitul lunii trecute. Alain Juppe a fost numit la conducerea Ministerului francez de Externe la 27 februarie, în urma remanierii predecesoarei sale, intens criticată pentru legăturile sale cu apropiaţii fostului dictator tunisian Ben Ali.