Rusia a desfăşurat sistemul avansat de apărare antiaeriană şi antirachetă S-400 în Peninsula Crimeea, au anunţat vineri agenţii de ştiri ruse, citând o declaraţie a Ministerului Apărării de la Moscova, relatează Reuters.
Agenţia britanică notează că anunţul survine la două zile de când preşedintele rus Vladimir Putin a promis să adopte contramăsuri după ce, potrivit acestuia, au avut loc confruntări între forţele ruseşti şi sabotori ucraineni în nordul Crimeii, fapt negat de Kiev.
Pe de altă parte, armata rusă a precizat, încă din data de 15 iulie acest an, că va desfăşura, în luna august, sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă S-400 ultramoderne în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie 2014.
Potrivit unei ştiri AFP de la acel moment, care relua o declaraţie pentru agenţia de presă RIA Novosti a unui responsabil al armatei ruse, Evgheni Oleinikov, respectivele sisteme vor fi instalate în regim permanent începând din luna august la Feodosia, în estul peninsulei.
S-400 este un sistem de apărare antiaeriană şi antirachetă ultramodern, cu o rază de 400 kilometri. În afara celor instalate pe teritoriul său, Rusia a mai desfăşurat sisteme S-400 în special la baza sa aeriană de la Hmeimim din Siria.
Sisteme S-400 ar urma să fie desfăşurate la principalele baze navale ale marinei ruse din Extremul Orient, la Vladivostok şi la Viliucinsk, în Kamceatka.
După anexarea Crimeii, în martie 2014, Moscova şi-a întărit prezenţa militară în peninsulă, desfăşurând avioane de vânătoare şi intenţionând să redeschidă o staţie de alertă antirachetă. În plus, autorităţile ruse vor să aloce peste 1,75 miliarde de euro până în 2020 pentru dezvoltarea flotei Mării Negre, cu baza la Sevastopol, menţiona AFP.