"Dacă vin în Rusia să ne ameninţe din nou cu sancţiuni, atunci este un lucru inutil. Citim totul, vedem totul, ştim şi auzim. În acest caz, dialogul şi convorbirile de la Moscova vor fi probabil destul de scurte", a scris ambasadorul rus la Londra, Andrei Kelin, pe Twitter.
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, şi cel de Externe, Liz Truss, vor efectua, joi, o vizită la Kremlin.
Aceasta urmează altor înalți oficiali ai altor state europene, precum președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Sholz sau premierul ungar Viktor Orban, care s-au întâlnit cu președintele Vladimir Putin.
Rusia cere garanții de securitate, încetarea extinderii spre est a NATO, neaderarea Ucrainei în Alianță. Pe de altă parte, NATO, SUA și UE amenință Rusia cu sancțiuni severe în cazul invadării Ucrainei.
Moscova este interesată de discuţii în măsura în care Regatul Unit are într-adevăr propuneri constructive de făcut ca răspuns la cererile de securitate ale Rusiei, a declarat miercuri , citat de agenţia de presă rusă TASS.