x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia cere Statelor Unite să revină în Acordul nuclear cu Iranul

Rusia cere Statelor Unite să revină în Acordul nuclear cu Iranul

06 Oct 2021   •   21:30
Rusia cere Statelor Unite să revină în Acordul nuclear cu Iranul
Sursa foto: Agerpres

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat, miercuri, cu secretarul de stat american, Antony Blinken, despre modalităţi de relansare a Acordului nuclear iranian, Moscova îndemnând Statele Unite să revină în tratatul semnat în 2015, conform agenţiilor Reuters şi Tass.

Discuţia a avut loc înaintea întâlnirii lui Serghei Lavrov cu ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian.

Ulterior, Serghei Lavrov a declarat, conform agenţiei Tass, că Iranul este dispus să revină la negocierile cu marile puteri, "dacă toate părţile reiau implementarea balanţei iniţiale de interese".

"Rusia şi Iranul cred că negocierile de la Viena trebuie reluate cât mai curând. Partea iraniană a confirmat că este pregătită pentru acest lucru. Comunitatea internaţională aşteaptă ca Statele Unite să revină în zona juridică a Acordului nuclear şi să anuleze restricţiile ilegale împotriva Iranului şi a partenerilor comerciali ai acestei ţări", a insistat Serghei Lavrov.

Iranul a semnalat că intenţionează să revină, la începutul lunii noiembrie, la negocierile cu marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear din 2015. Administraţia de la Teheran a cerut Statelor Unite să modifice abordarea în negocieri. "Administraţia Joseph Biden trebuie să ia o decizie: fie vrea să menţină moştenirea lăsată de Donald Trump, fie vrea să o construiască pe a lui Joseph Biden. Este o decizie pur politică. Nu avem prea mult timp la dispoziţie", a declarat acum câteva zile Saeed Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

Uniunea Europeană a transmis săptămâna trecută că negocierile dintre Iran şi marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear din 2015 vor fi reluate "curând, într-o perioadă de timp acceptabilă".

Administraţia SUA a semnalat că este dispusă la reluarea negocierilor cu Iranul pe tema Acordului nuclear din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului. Iranul a transmis că va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Mediafax

×