Organizaţia ecologistă Pacific Environment (PERC), cu sediul în Statele Unite, dar care lucrează mai ales în Extremul Orient rus, a fost declarată vineri "indezirabilă" de autorităţile ruse în virtutea unei legi controversate, deschizând calea posibilei interdicţii.
"S-a stabilit că activitatea organizaţiei reprezintă o ameninţare la adresa ordinii constituţionale a Rusiei şi securităţii statului", a declarat Parchetul general rus într-un comunicat. Această decizie urmează a fi acum examinată de Ministerul rus al Justiţiei, care va hotărî dacă va interzice activităţile acestei organizaţii pe teritoriul Rusiei.
Potrivit site-ului său, Pacific Environment se ocupă mai ales de acordare de ajutor organizaţiilor ecologiste locale şi de protecţia spaţiilor naturale din Extremul Orient rus, de exemplu împotriva proiectelor de exploatare a bogatelor sale resurse naturale.
O lege promulgată în 2015 de Vladimir Putin face posibilă desemnarea unor organizaţii străine active în Rusia drept "indezirabile". Acestea pot fi apoi interzise, fie că sunt ONG-uri, fundaţii sau companii.
Această lege completează o alta, adoptată în 2012, care obligă organizaţiile ce primesc finanţare din străinătate şi care au o "activitate politică", un concept foarte imprecis, să se înregistreze ca "agent din străinătate", o denumire foarte controversată.
Mai multe organizaţii au fost declarate de atunci "indezirabile", în special cele legate de magnatul american George Soros sau de fostul oligarh rus în exil Mihail Hodorkovski. Alte zeci au fost desemnate ca "agenţi din străinătate", potrivit datelor Ministerului rus al Justiţiei. AGERPRES