Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a alăturat cancelarului german, Angela Merkel, pronunţându-se luni, la Berlin, în favoarea suspendării dreptului de vot pentru ţările membre UE "laxiste în materie bugetară", a relatat AFP.
Totodată, şeful statului francez a estimat că UE nu are nevoie de noi instituţii pentru coordonarea politicii sale economice, ci mai curând ar trebui să "privilegieze pragmatismul".
Cei doi lideri europeni au apărat împreună necesitatea "unui guvern economic al celor 27", rezervându-şi posibilitatea ca, atunci când este vorba despre zona euro, să se reunească cele 16 ţări membre ale acestei zone.
Merkel şi Sarkozy vor cere la viitorul G20 taxarea tranzacţiilor financiare şi bancare.
Astfel, preşedintele Sarkozy şi cancelarul Merkel au încercat să depăşească divergenţele frontale cu privire la pilotarea economiei europene, refăcând imaginea tandemului franco-german.
Citește pe Antena3.ro