x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şase din zece greci nu privesc cu ochi buni acordul de la Bruxelles privind reducerea datoriei (sondaj)

Şase din zece greci nu privesc cu ochi buni acordul de la Bruxelles privind reducerea datoriei (sondaj)

de Agerpres    |    30 Oct 2011   •   10:46

Un procent de 58,9 % dintre cetatenii greci considera ca acordul incheiat la Bruxelles, privind reducerea cu 50 la suta a datoriei tarii lor, nu reprezinta o masura buna pentru statul elen, populatia urmand sa suporte efectele acestei decizii politice, reiese dintr-un sondaj realizat de Institutul 'KAPA Research' pentru ziarul elen «Byma tys Kuriakys», si publicat duminica de Naftemporiki.gr.
Concret, 44 % dintre respondenti sunt de parere ca rezultatul obtinut in urma summitului de la Bruxelles de saptamana trecuta este unul 'clar negativ', in timp ce un procent de 14,4 % considera ca hotararile adoptate cu acest prilej sunt 'destul de nefavorabile' pentru poporul grec.
Pe de alta parte, 12,6 % dintre cetatenii intervievati cred ca masurile luate de liderii politici europeni sunt unele 'clar pozitive', in vreme ce 23,1 % dintre respondentii sondajului apreciaza drept 'destul de favorabile' aceste masuri.
De asemenea, majoritatea participantilor la sondaj doresc sa se formeze un guvern pentru salvarea natiunii, fara sa mentioneze insa numele unor politicieni care ar putea sa faca parte din acest guvern.
Un mesaj deosebit de important pentru clasa politica reiese insa din raspunsurile oferite de cetatenii intervievati la intrebarea 'Ce formatiune politica ati vota daca maine ar avea loc alegeri?'. Potrivit rezultatelor sondajului realizat de KAPA Research, partidul Noua Democratie (ND) ar obtine 22, 2 % dintre sufragii, PASOK - un procent de 14,7 %, in timp ce Partidul Comunist din Grecia (KKE) ar primi 9,1% dintre voturi; Popular Orthodox Rally (LAOS) - 6,3 %; Coalitia Stangii Radicale (Syriza) - 5,1 %, in timp ce restul formatiunilor existente pe scena politica din Grecia ar obtine fiecare mai putin de 5% dintre sufragii (Corespondenta de la trimisul special AGERPRES, Magdalena Tanasescu)

×