Soția unui angajat al Forțelor Aeriene Britanice, implicat într-un scandal sexual, acuză conducerea Ministerului Apărării că intenționeze să o lase pe drumuri.
Madeline Walker și cei doi copii sunt nevoiți să se mute din casa în care locuiau, proprietate a Ministerului Apărării.
După ce a aflat de implicarea soțului în scandalul sexual a cărui protagonistă este analista NATO Laura Dixon, l-a confruntat, iar locotentul James Walker, 35, a părăsit domiciliul, scrie thesun.co.uk.
La câteva zile după scandal, Madeline a primit o scrisoare din parte conducerii ministerului, în care i se cerea să se mute din locuința cu trei camere până în luna ianuarie, în caz contrar riscând să fie acuzată de încălcare de proprietate.
Aceasta a declarat: „Copiii mei au suferit destul din cauza celor petrecut. Ministerul Apărării ar trebui să ne permită să stăm aici până la divorț.”
Locotenentul Walker locuiește în prezent într-una din bazele din aproprierea Londrei, iar Ministerul strânge probe pentru a dovedi că este unul din cei patru ofițeri care au avut aventuri cu domnișoara Dixon.