x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scene de război la Atena: morţi, răniţi, clădiri incendiate

Scene de război la Atena: morţi, răniţi, clădiri incendiate

de Mihaela Matachita    |    05 Mai 2010   •   00:00

Grecii protestează împotriva sacrificiilor impuse de guvern



Cel puţin trei persoane au murit în incendierea unei bănci din Atena în confruntările izbucnite în cursul grevei generale declanşate azi împotriva măsurilor de austeritate, iar "acesta nu este decât începutul unui mare război".

Pentru a scoate ţara din grava criză în care s-a afundat, pentru a reduce uriaşul deficit bugetar, pentru a beneficia de ajutorul financiar al FMI şi UE, guvernul de la Atena a lansat un set de măsuri de austeritate pe care grecii de rând le percep ca prea dure şi nedrepte. Azi, ei au ieşit cu miile în stradă la apelul de grevă generală lansat de marile centrale sindicatele.

Dar o manifestaţie de protest organizată în capitala elenă cu ocazia acestei greve a degenerat în confruntări violente şi zeci de tineri mascaţi cu cagule au aruncat cocteiluri Molotov, incendiind o agenţie bancară în care se aflau aproximativ 20 de persoane. Cel puţin trei oameni, două femei şi un bărbat, au pierit arşi de vii. Pompierii, după ce au reuşit să evacueze la timp patru persoane, au pornit în căutarea altor eventuale victime.

În altă parte a oraşului, încă două clădiri administrative au fost incendiate. Confruntări violente au izbucnit nu departe de faţada principală a clădirii Parlamentului, între tineri şi poliţiştii "scutieri". Protestatarii au atacat cu cocteiluri Molotov mai multe magazine, incendiind inclusiv o dubă a poliţiei şi o maşină de pompieri. Poliţiştii au ripostat cu gaze lacrimogene ai căror vapori s-au răspândit în tot centrul oraşului.

La manifestaţiile de protest ale sindicatelor au participat circa 30.000 de oameni la Atena şi alte 20.000 la Salonic, al doilea oraş al Greciei, situat în nordul ţării. La Salonic, tinerii au aruncat cu pietre în magazine şi agenţii bancare, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

În Grecia, manifestaţiile de protest degenerează în mod obişnuit în violenţele extremiştilor de stânga. Dar confruntările de azi sunt de rău augur, spun analiştii despre această a treia grevă generală în mai puţin de trei luni. "Pun pariu că într-o zi acest guvern va fugi cu elicopterul", afirma o demonstrantă citată de AFP. "Acesta nu este decât începutul unui mare război împotriva austerităţii impuse de guvern", completa colega ei. Altul propunea: "Să fie impozitate şi bunurile Bisericii, pentru că în ţara asta popii trăiesc ca businessmenii". În acest timp, ceilalţi scandau: "FMI, afară!".Scene de război la Atena: morţi, răniţi, clădiri incendiate

×
Subiecte în articol: externe