x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia

Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia

de Redacția Jurnalul    |    08 Feb 2024   •   22:13
Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia
Sursa foto: Hepta

Rusia și Ucraina au făcut schimb de câte 100 de prizonieri de război din fiecare tabără, Emiratele Arabe Unite acționând ca intermediar, informează Reuters.

Ministerul rus al Apărării, într-o postare pe Telegram, a oferit puține detalii despre acest schimb, dar a precizat că soldații care se întorc vor fi supuși unor examene medicale la Moscova.

Ministerul a remarcat „medierea” Emiratelor Arabe Unite, la fel ca și organismul ucrainean care supraveghează schimburile de prizonieri de război.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că majoritatea celor aduși acasă au luat parte la apărarea portului Mariupol, capturat în cele din urmă de forțele rusești în mai 2022.

Comitetul de coordonare ucrainean pentru tratarea prizonierilor de război a transmis că 28 dintre militarii care s-au întors au fost răniți sau bolnavi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia prizonieri