Poşta italiană a interceptat miercuri o scrisoare de ameninţare, ce conţinea un glonţ, adresată preşedintei camerei inferioare, după o confruntare în parlament asupra unei măsuri financiare controversate, destinată reducerii deficitelor publice.
În scrisoarea anonimă, scrisă de mână, autorii afirmă că ştiu unde locuieşte preşedinta Laura Boldrini şi ameninţă că îi vor arunca acid pe faţă. Scrisoarea este semnată cu o stea cu cinci colţuri (emblema mişcării contestatare Cinci Stele M5S a lui Beppe Grillo), conform mass-media italiene, citată de Agerpres. Potrivit poliţiei, scrisoarea a fost interceptată în nordul oraşului Milano.
"Violenţa şi intimidarea nu vor călca în picioare instituţiile italiene. Este clar că tonurile violente din aceste zile pot cauza gesturi nebuneşti şi lipsite de sens", a declarat Andrea Martella, vicepreşedintele al grupului PD, potrivit tg24.sky.it.
Laura Boldrini a fost ţinta unei serii de atacuri verbale în această săptămână din partea membrilor M5S, după ce a acuzat luni mişcarea de instigare la violenţă şi i-a calificat pe bloggerii site-ului ei 'potenţiali violatori'. Ea a făcut aluzie la un bilet satiric al lui Beppe Grillo ce a marcat începutul unui potop de injurii la adresa preşedintei.