x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Se teme Grecia de propria armată? Ministrul Apărării a demis comandanţii tuturor armelor

Se teme Grecia de propria armată? Ministrul Apărării a demis comandanţii tuturor armelor

01 Noi 2011   •   20:13
Se teme Grecia de propria armată? Ministrul Apărării a demis comandanţii tuturor armelor

Masura a fost anuntata in plina criza politica, ce risca sa duca la caderea Guvernului, dupa ce premierul grec, Georgios Papandreou, a anuntat convocarea unui referendum privind planul european de salvare a tarii.

Panos Beglitis, titularul portofoliul Apararii, anuntase inca de luna trecuta ca doreste sa numeasca proprii oameni in functiile cheie din armata, pe care o considera un adevarat “stat in stat', potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Astfel, printre victimele lui Beglitis se afla seful de Stat Major din Armata elena, omplogul acestuia din fortele navale, dar si comandantul aviatiei grecesti.

×