Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat sâmbătă dimineaţa susţinerea pentru acţiunile întreprinse de Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa împotriva instalaţiilor şi capacităţilor de arme chimice ale regimului sirian, transmite agenţia dpa.
"Aceasta va reduce capacitatea regimului de a ataca din nou poporul sirian cu arme chimice. NATO a condamnat constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria ca pe o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale", a arătat Stoltenberg, într-un comunicat.
"Folosirea armelor chimice este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere", mai arată secretarul general al NATO. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro