Celebra melodie românească “Macarale” ar putea căpăta acum o variantă cu...antene. “Antenuţe/antenuţe/râd în soare/argintii/ antenuţe”, dacă e să dăm crezare dezvăluirilor-bombă ale site-ului cryptome.org, care a publicat o listă cu şi un planiglob pe care sunt marcate puncte roşii despre care afirmă că "ar putea fi locuri simbolice sau ar putea indica (existenţa) unor servere X-Keyscore aparţinând NSA la ambasade ale Statelor Unite", inclusiv în România.
Potrivit site-ului, care nu citează vreo sursă, deşi unele locuri în care se află servere sunt cunoscute ca "staţii de spionaj NSA-Echeleon în cadrul Five-Eyes - Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă -, multe dintre localizările serverelor sunt marcate în capitalele acestor state sau în apropiere de capitale".
Surpriză! Şi la Moscova sunt “urechi”
Site-ul consideră o "surpriză" punctul de la Moscova şi notează că alt punct apare în partea centrală din sudul Chinei, departe de Beijing, apreciind că ar fi un "server clandestin". De asemenea, site-ul remarcă că staţia NSA din Hawaii, unde a lucrat Edward Snowden, fostul consultant al NSA, care a dezvăluit lumii programul american de supraveghere a comunicaţiilor mondiale PRISM, nu apare pe hartă.
Pe planiglob sunt marcate aproximativ 85 de puncte în care s-ar afla "aproximativ 150 de site-uri", 25 de puncte aflându-se pe coastele Antarcticii.
Puncte roşii apar, de asemenea, în 51 de ţări, notează Mediafax, care relatează datele cryptome.org. Cea mai densă concentrare este în Europa, Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi America Centrală, observă site-ul, care subliniază că "niciunul nu apare în zone ca Norvegia, Suedia, Islanda, Canada, în cea mai parte din America de Sud, Pacific şi insulele din Atlantic.
Ce zice logica
Cryptome.org consideră că "ar fi logic ca Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) să utilizeze ambasadele americane ca pe avanposturi pentru colectarea (datelor) comunicaţiilor locale cu ajutorul X-Keyscore", notând că ambasadele au fost folosite pentru "întregul spectru al spionajului în toate formele şi deghizările sale, militar, politic, economic, social" şi conchizând că "adăugarea aspectului cibernetic era inevitabilă". Site-ul argumentează că ambasadele deţin reţele multiple de comunicare de la cele mai de jos nivele de securitate, până la cele mai înalte.
X-Keyscore, intrumentul de scormonit corespondenţa
După cum reiese din cele mai recente dezvăluiri publicate de cotidianul britanic The Guardian, pornind de la informaţiile furnizate de Edward Snowden, NSA dispune de un sistem numit X-Keyscore, un motor de căutare cu ajutorul căruia angajaţii serviciului de spionaj pot scormoni inclusiv în corespondenţa privată a utilizatorilor de net.
Cum operează X-Keyscore
Manualele de instruire a agenţilor secreţi, oferite publicului de Snowden, dau câteva exemple despre modul în care se operează la nivelul NSA, comentează dw.de. Astfel, agentul formulează cerinţa "Arată-mi toate documentele cifrate din Iran". Şi primeşte lista completă a acestora. Sau se poate obţine lista completă a utilizatorilor de Internet care folosesc o anumită limbă, mai puţin folosită într-o anumită parte a lumii (cum ar fi lista completă a vorbitorilor de limba germană sau de română din Pakistan).
X-Keyscore pare a fi centralizatorul informaţiilor provenind din cele mai variate surse. Programul spionează orice activitate derulată de navigator - citeşte în timp real mailurile, căutările şi activitatea utilizatorului supravegheat în reţelele sociale.
Aceeaşi sursă adaugă că alte noi dezvăluiri de documente provenind de la Edward Snowden ar putea să descrie cum este realizat acest lucru de către personal, reţele şi arhitectura serverelor de date, nu doar prin programele PRISM şi X-Keyscore.
Ce este cryptome.org
Cryptome.org este o bibliotecă digitală pentru găzduire de documente, creată în 1996 de către cercetători americani independenţi şi arhitecţii John Young şi Deborah Natsios. Biblioteca funcţionează ca loc de stocare a unor informaţii despre libertatea de exprimare, criptografie, spionaj şi supraveghere. Cryptome îşi asumă ca misiune, pe site, "să primească spre publicare documente care sunt interzise de guverne în întreaga lume, în particular materiale despre libertatea de exprimare, confidenţialitate, criptologie, tehnologii cu dublă utilizare, securitatea naţională, informaţii (secrete) şi guvernanţă secretă - documente declasificate, secrete şi clasificate - dar nu se limitează doar la acestea".
Cum se spală imaginea şifonată a celui mai puternic serviciu secret al lumii
America îşi sporeşte măsurile de securitate şi ţine închise peste 20 de ambasade din Orientul Mijlociu Africa de Nord şi Asia de Sud-Est. Motivul ar fi o serie de atentate planificate de reţeaua teroristă al-Qaida. Este, însă, asta o strategie de a distrage atenţia de la afacerea NSA? - se întreabă revista germană Der Spiegel.
Serviciile secrete americane ar fi interceptat convorbiri ale teroriştilor Al-Qaeda în care erau pomenite atentate asupra reprezentanţelor diplomatice ale SUA. În context, mai mulţi congresmeni au ieşit la rampă zilele trecute şi au vorbit despre cea mai serioasă ameninţare la adresa Americii de la 11 septembrie 2001 încoace, aşa cum a fost ea descrisă de Saxby Chambliss, vicepreşedintele republican al comisiei pentru controlul serviciilor secrete.
Nu numai acesta s-a folosit de ocazie pentru a lăuda munca Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) căreia i s-ar datora aceste interceptări. Republicani şi democraţi s-au grăbit să arate lumii, dar mai ales americanilor, cât de important este ca NSA să poată deconspira planurile teroriştilor. E o metodă eficientă de a spăla imaginea şifonată a celui mai puternic serviciu secret al lumii după dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fostul analist al agenţiei, despre dimensiunea mondială a spionajului electronic, comentează Der Spiegel.
Şi agenţia de presă France Presse este de aceeaşi părere, ilustrând cu afirmaţiile mai multor congresmeni democraţi şi republicani. “O pledoarie binevenită pentru o agenţie aflată sub tirul criticilor pentru afectarea vieţii private şi a libertăţilor individuale provocată de programele de supraveghere a comunicaţiilor şi a Internetului dezvăluite de fostul consultant al NSA, azi refugiat în Rusia, Edward Snowden”, scrie AFP.
“Cu toate astea, un senator democrat a subliniat că nu există nicio dovadă a faptului că descoperirea s-ar fi făcut cu ajutorul uriaşei baze de date din comunicaţii pe care NSA o strânge cu atâta efort. Congresmanul e de părere că, mai degrabă, măsurile de securitate fără precedent au legătură cu atentatul de anul trecut din Libia în care şi-au pierdut viaţa patru membri ai corpului diplomatic american”, notează, la rândul său, Der Spiegel.
Snowden primeşte propuneri...indecente
Senatori ruşi au anunţat marţi că intenţionează să îi propună fugarului american Edward Snowden, care a obţinut un azil provizoriu pentru o perioadă de un an în Rusia, să lucreze împreună cu ei pentru asigurarea protecţiei datelor personale a cetăţenilor ruşi, relatează AFP. Este vorba despre o cooperare în domeniul "protecţiei datelor personale".
Pavel Durov, fondatorul "Facebook"-ului rus Vkontakte, i-a propus deja lui Snowden, săptămâna trecută, să se alăture echipei informaticienilor săi pentru a se ocupa de protecţia datelor personale ale utilizatorilor acestei reţele de socializare, cea mai importantă în Rusia. Pentru moment,tânărul american nu a răspuns acestei propuneri.
NOTA: Contactată de Jurnalul Naţional, pentru a lămuri informaţiile date publicităţii de cryptome.org, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a precizat doar că “nu comentează probleme de securitate”.
Citește pe Antena3.ro