x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șocant: Un american a stat 38 de ani în închisoare, nevinovat

Șocant: Un american a stat 38 de ani în închisoare, nevinovat

29 Oct 2022   •   15:20
Șocant: Un american a stat 38 de ani în închisoare, nevinovat

Un bărbat care a petrecut mai mult de 38 de ani în spatele gratiilor pentru o crimă și două tentative de crimă, comise în 1983, a fost eliberat din închisoare, în California, după ce probele ADN au indicat un alt autor al faptelor.

Condamnarea lui Maurice Hastings, în vârstă de 69 de ani, a fost anulată la cererea procurorilor și a avocaților săi, scrie The Guardian.

"M-am rugat tmulți ani ca această zi să vină", a declarat Hastings: "Nu arăt pe nimeni cu degetul. Vreau doar să mă bucur de viața mea acum, cât o mai am.", a afirmat americanul, la eliberare.

"Ceea ce i s-a întâmplat domnului Hastings este o nedreptate teribilă. Sistemul judiciar nu este perfect, iar atunci când aflăm de noi dovezi care ne fac să ne pierdem încrederea într-o condamnare, avem obligația de a acționa rapid.", a declarat procurorul George Gascón.

Victima în acest caz, Roberta Wydermyer, a fost agresată sexual și ucisă cu un singur foc de armă în cap. Cadavrul ei a fost găsit în portbagajul mașinii sale din Inglewood, suburbie a Los Angelesului.

Hastings a fost acuzat de crimă în circumstanțe speciale, iar procurorul ceruse pedeapsa cu moartea. Jurații l-au declarat vinovat și a fost condamnat în 1988 la închisoare pe viață fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat.

Hastings și-a susținut nevinovăția încă din momentul arestării.

Hastings a cerut un test ADN în 2000, dar procurorul i-a respins cererea. Anul trecut, Hastings a depus o nouă declarație de nevinovăție, iar testele ADN din iunie anul trecut au constatat că probele nu îi aparțin.

Profilul ADN a fost introdus într-o bază de date în octombrie a.c. și a corespuns cu cel al unei persoane condamnate pentru o răpire armată, în care o femeie a fost introdusă în portbagajul unui vehicul, precum și pentru agresiune sexuală asupra acesteia.

Suspectul respectiv, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a murit în închisoare în 2020.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inchisoare