x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spitalizat din cauza unor probleme renale, Silvio Berlusconi ratează un eveniment de campanie pentru europarlamentare

Spitalizat din cauza unor probleme renale, Silvio Berlusconi ratează un eveniment de campanie pentru europarlamentare

30 Apr 2019   •   21:20
Spitalizat din cauza unor probleme renale, Silvio Berlusconi ratează un eveniment de campanie pentru europarlamentare

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, este spitalizat de marţi dimineaţă la Milano în urma unei colici renale şi nu a primit acordul medicilor pentru a participa la un eveniment de campanie pentru alegerile europarlamentare, la care este candidat al formaţiunii pe care o conduce, Forza Italia, relatează AFP şi Reuters.

El urma să participe la o conferinţă de presă pentru prezentarea candidaţilor partidului său la scrutinul european din luna mai. Totuşi, Berlusconi a ţinut să le transmită participanţilor la acest eveniment un mesaj în care spune că ''suveraniştii, începând cu (partidul) Liga de extremă dreapta, chiar dacă vor obţine un rezultat electoral bun în Italia, vor fi izolaţi în Europa şi nu vor însemna mare lucru''.

În pofida problemelor cu justiţia şi a vârstei înaintate, Berlusconi încă nu doreşte să se retragă din politică, el conducând în continuare partidul Forza Italia, pe lista căruia candidează la alegerile europene.

Berlusconi este în continuare urmărit în justiţie în mai multe dosare, printre care cel de corupere a martorilor în scandalul 'Rubygate' şi al petrecerilor 'bunga-bunga'.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: berlusconi europarlamentare