x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sprijin pentru român - Mitingul ruinaţilor, la Madrid

Sprijin pentru român - Mitingul ruinaţilor, la Madrid

de Carmen Plesa    |    26 Ian 2009   •   00:00
Sprijin pentru român - Mitingul ruinaţilor, la Madrid

Aproape 100 de patroni ai unor firme meci şi mijlocii au protestat sâmbătă seara în faţa sediului contructorului Obrum, unde un antreprenor român face greva de 18 zilei, pentru a-şi recupera banii, informează ABC.



Patronii care au pretestat aveau afaceri în domenii diferite, de la servicii de mesagerie, la comerţ şi transportat.Toţi însă s-au alăturat cauzei românului, care cere reprezentanţilor Obrum să-şi plătească datoriile.

"PUTEM PARALIZA ŢARA!”

Românul Damian Cătălin are 31 de ani şi deţine o firmă mică de construcţii (Romtectabi), care a avut contracte cu cei de la Obrum. El şi asociatul său spaniol de recuperat de la această companie 750.000 de euro, au intrat în faliment din această cauză şi un şi-au mai putut plăti de anul trecut angajaţii, majoritatea români. Damian este astăzi în a cea de a 20 - a zi de greva foamei, a pierdut 12 kilograme, iar starea sa de sănătate se înrăutăţeşte pe zi ce trece.
«Azi (n.r. sâmbătă) suntem 100 de persoane, dar dacă vom continua, mâine vom putea fi 10.000, iar în mai puţin de o lună am putea ajunge 100.000”, a spus Julian, asociatul spaniol de la Romtecabi. «Dacă vrem, putem să paralizăm ţara asta, pentru că firmele mici şi mijlocii aduc 85% din forţa economică a Spaniei”, a mai amintit asociatul românului.

"CANCERUL” DATORIILOR
«Eu un am legături cu domeniul construcţiilor, dar acest cancer al neplăţilor trebuie oprit, pentru că se extinde rapid în toate sectoarele”, a spus şi Antonio Contreras, unul dintre protestatari. Şi el are de recuperat 45.000 de euro de la diferiţi datornici.

Amador, alt mic antreprenor în contrucţii cere ca actuala lege să fie schimbată, pentru că permite rău-platnicilor un răgaz de 180 de zile până la executarea silită.
«Sunt chiar marile întreprinderi şi Administraţia cele care ne întârzâie cel mai mult plăţile şi au datorii la noi”, spune spaniolul.

Pe pancartele din faţa companiei Obrum se poate citi "Suntem ruinaţi pentru că un ne-aţi plătit. După cum spun patronii, se întrevăd noi cazuri de agonie financiară. De exemplu, Ángel, un comerciant, spune că un mai încheie contracte pentru că ştie că un va fi plătit. "Dacă nu-mi garantează plăţile, cum să execut o lucrare?” spune acesta.
Întreprinzătorii spanioli au cerut sâmbătă ca Guvernul să intervină pentru a rezolva o situaţie care poate să devină dramatică în doar câteva săptămâni.

×
Subiecte în articol: diaspora