x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite, vulnerabile in fata unui atac masiv?

Statele Unite, vulnerabile in fata unui atac masiv?

26 Ian 2018   •   16:17
Statele Unite, vulnerabile in fata unui atac masiv?

In orice caz, este ceea ce da de inteles Elise Stefanik, membra a Camerei reprezentantilor din Congresul SUA, intr-un articol publicat in The Washington Examiner. Autoarea respectivului material sustine ca sistemul terestru de aparare aeriana al SUA nu ar avea capacitatea necesara de a respinge un atac nuclear masiv din partea unor potentiali inamici, precum Rusia, China, Coreea de Nord sau Iran.

 

"Statele Unite se confrunta cu o amenintare tot mai mare din partea Coreii de Nord si a Iranului, dar si a Rusiei si a Chinei. In incercarea lor de a-si extinde influenta geopolitica, aceste tari lanseaza tot felul de provocari la adresa SUA, pe toate fronturile si pun in pericol interesele securitatii noastre nationale", afirma Elise Stefanik.

Politicianul aminteste ca din 18 de teste la care a fost supus sistemul de aparare aeriana al SUA, numai 10 s-au soldat au reusit, desi nici unul dintre exercitii nu s-a desfasurat in conditiile care sa imite in detaliu un atac.

Stefanik a adaugat ca pentru distrugerea unei tinte inamice se folosesc patru interceptori. Ceea ce, scrie mai departe semnatara articolului din The Washington Examiner, "influenteaza in mod negativ capacitatea sistemului de aparare de a preintampina o eventuala ofensiva impotriva Sttelor Unite, pentru ca potentialii nostri adversari ar putea lansa capcane - tinte false -, obligand interceptorii sa le urmareasca".

 

×